De ce l-a pus Basescu pe Maior sef la SRI [1]

 Pe langa expertiza lui George Maior in domeniul apararii si serviciilor de informatii, au mai existat si alte motive care au cantarit in decizia lui Traian Basescu de a-l nominaliza pe reprezentantul PSD ca director al SRI

. Simpatia reciproca dintre Basescu si Maior este unul dintre acestea. Altul este faptul ca Maior nu este un pesedist pursange, ci un profesionist pe care Basescu il considera de incredere. Agreat in cercul lui BasescuNu este clar cum seful statului si noul director al SRI au ajuns sa se cunoasca. Cert este ca apropierea dintre ei s-a petrecut la cele doua sedinte CSAT la care Maior a participat si unde a fost dezbatut proiectul de modificare a Legilor sigurantei nationale. A fost singurul pesedist invitat de Basescu la CSAT. La aceste sedinte, Basescu a apreciat expertiza lui Maior. Dupa aceste intalniri, cel putin o data Basescu l-a invitat in PD, dar Maior a refuzat.Faptul ca intre Maior si Sergiu Medar, consilierul prezidential pe probleme de securitate, exista o relatie buna a fost pentru Basescu un argument suplimentar ca poate lucra cu Maior. Cat priveste provenienta politica, apartenenta la grupul de la Cluj l-a facut pe Maior sa aiba relatii foarte apropiate si cu adjunctii lui Basescu, actualii lideri ai PD. Vasile Blaga - ministrul de interne, Mihai Stanisoara - presedintele Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor si Romeo Raicu - presedintele Comisiei de control SIE sunt doar unii dintre democratii cu care Maior se intelege foarte bine. Apropierea dintre acestia a constituit terenul pentru a concepe in comun un proiect de guvern PSD-PD. Lansat de Nastase,promovat de GeoanaBasescu a avut o preferinta pentru Maior deoarece il percepea drept un pesedist curat, ajuns din intamplare in PSD. Faptul ca nu era conectat la grupurile de putere ale "vechiului PSD" a condus la perceperea lui Maior drept un pesedist atipic.Din contra, ascensiunea sa politica a avut loc in contextul luptelor dintre vechea garda pesedista si miscarea reformista coagulata in jurul lui Geoana. Desi a fost adus in guvern pe functia de secretar de stat in Ministerul Apararii, de Adrian Nastase, Maior era un tehnocrat cu o fisa a postului extrem de precisa: gestionarea negocierilor privind integrarea in NATO.Politic era considerat drept reprezentantul lui Nastase in ministerul condus de iliescianul Ioan Mircea Pascu. Despartirea de Nastase s-a petrecut atunci cand grupul de la Cluj i-a propus fostului premier sa candideze la Congresul PSD impotriva lui Iliescu. Maior, ca si ceilalti lideri clujeni, a sprijinit atunci formula Geoana. Dupa Congres a fost promovat pe functia de director de cabinet al lui Geoana. Apoi, a avansat si pe functia de presedinte al Comisiei de aparare din Senat, dupa ce Talpes, prin demisia din PSD a lasat vacant acest loc.Odata cu retragerea discreta a lui Rus la Cluj, si cata vreme Vasile Dancu se afla la Bruxelles ca euroobservator, Maior a fost lasat de veghe ca Geoana sa pastreze linia reformatoare a PSD impusa de clujeni. Aceasta pozitie i-a adus deseori in conflict cu batranii partidului.Personaj controversatLegaturi interesantePosibilul viitor director al SRI a publicat mai multe carti impreuna cu Larry Watts, personaj controversat. Watts a fost cununat de fostul consilier prezidential pe probleme de siguranta nationala al lui Ion Iliescu, Ioan Talpes. In acelasi timp, Watts este nasul istoricului William Treptow, arestat pentru pedofilie. O alta legatura interesanta a lui Watts este cea cu maiorul Willem Matser, oficialul NATO implicat intr-o ancheta privind incercarea de "albire" a 200 de milioane de euro provenite din traficul de droguri. Watts si Matser erau asociati in firma Transwood Europe, prin intermediul careia s-ar fi facut spalarea de bani. (Mihai Soica)


Publicat de : ---
Data publicării: 27 Sep 2006 - 06:05
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=21124&titlu=De_ce_l_a_pus_Basescu_pe_Maior_sef_la_SRI