Traian Basescu nu mai are nevoie de partide



Presedintele Traian Basescu a declarat, luni seara, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca nu are nevoie de niciun partid care sa-l sustina in campania electorala din 2009, cand vor avea loc alegeri prezidentiale

. "Dumneavoastra nu intelegeti ca eu candidez  separat de partide? Cum gânditi ca am nevoie de un partid? Ce efort merita sa faci sa construiesti un megapartid? Am avut acea constructie care era împreuna cu PNL, înainte de alegeri, sa facem un partid de fuziune... N-a iesit, salut! Nu ma mai intereseaza sa fac partide din frânturi. Si ce interes am eu sa construiesc un megapartid?", a spus Basescu, care a vrut sa dezminta astfel informatia potrivit careia ar fi discutat cu liderii PD posibilitatea crearii unui partid "prezidential". Ulterior, el a revenit asupra acestei afirmatii si a spus ca nu are nevoie de alta formatiune decât PD. "În afara de partidul în care am crescut, nu-mi trebuie nicio constructie artificiala", a afirmat seful statului. El a apreciat ca în România ar fi nevoie de un partid de dreapta puternic. "Sigur, mi-ar placea ca în România sa existe un partid de dreapta puternic, pe masura PSD-ului, pentru ca cine crede ca PSD-ul ramâne la 20% este cel putin naiv", a prorocit Traian Basescu.

Parlamentul e de vina
Potrivit presedintelui României, conducerile serviciilor secrete se afla într-o stare de provizorat datorita faptului ca cele doua Camere ale parlamentului nu s-au reunit în sedinta comuna pentru a lua act de demisia lui Radu Timofte si Gheorghe Fulga. "Am vorbit despre faptul ca nu se mai organizeaza sedinta comuna a celor doua Camere, lucru pe care îl stie orice român care urmareste viata politica, sa se ia nota de demisia celor doi sefi de servicii si chiar am vorbit ca stau cu înlocuitor la SRI, nu-i mai pronunt numele pentru ca-l stiti foarte bine, stau cu înlocuitor delegat la SIE si acum se pune problema si a scoaterii din functie a sefului Statului Major", a aratat seful statului.

Seful statului nu vrea tambal acasa
Presedintele Traian Basescu a sustinut ca nu a consumat bauturi alcoolice la întâlnirea de sâmbata cu liderii PD si, în consecinta, nu a încalcat nicio lege, când a plecat de la restaurant la volanul masinii sale. "Nu, nu, nu", a spus Basescu atunci când a fost întrebat daca a baut. Afirmatiile sale au fost doar partial confirmate de presedintele executiv al PD, Adriean Videanu.
"A comandat la început un vin sec, dar nu i-a placut si n-a mai consumat. N-a baut decât apa minerala toata seara cât a fost cu noi", a spus Videanu. Declaratiile celor doi au fost contrazise de un martor la aceasta întâlnire. Traian Basescu a insistat însa ca, în pofida scandalului provocat de discutiile purtate la restaurant cu liderii PD, va continua sa frecventeze "locurile publice". "Nu o sa faca nimeni în aceasta lume, nu o sa ma faca ca viata mea sa fie între birou si acasa, iar daca vreau sa ma simt bine sa chem lautarii acasa. Nu o sa fac niciodata. Asta ati vazut în filmele retrospective cu Ceausescu, cum îi cântau cu tambalul acasa. Eu am sa ma duc într-un loc public, pentru ca din public am plecat, în public ma întorc", a declamat seful statului.

SPP zice ca nu e vinovat
Scandalul iscat de ultima iesire în public a presedintelui Traian Basescu, la un restaurant din cartierul Giulesti, a lovit colateral în Serviciul de Protectie si Paza. Un cadru al acestei structuri a fost acuzat de unul dintre mesenii prezenti în local de abuz în serviciu. Acesta din urma a sustinut ca sepepistul i-ar fi luat cu forta telefonul mobil, pentru a-i sterge din el înregistrarea discutiei private dintre presedinte si primarul Adriean Videanu. Presedintele Traian Basescu a invitat reclamantul sa vina la Cotroceni pentru identificarea agresorului. Marti dimineata, la ora stabilita, întreaga tarasenie s-a dovedit a fi un balon de sapun. Nicolae Vulpe, bucuresteanul care trebuia sa identifice sepepistul agresor nu s-a prezentat la întâlnire. Dupa doua ore de asteptari, Bogdan Onea, purtatorul de cuvânt al SPP, a clarificat situatia cu o scurta declaratie de presa. "Persoana identificata de domnul Nicolae Vulpe, în cadrul emisiunii Sinteza zilei, nu este si nu a fost angajat al SPP", a încheiat Onea. Provenienta agresorului misterios ramâne înca necunoscuta. Varianta cea mai plauzibila este ca acesta facea parte din personalul de conducere al localului unde a mâncat presedintele.  
Publicat de : ---
Data publicării: 13 Sep 2006 - 05:51
 

Link știre