Intrevedere Traian Basescu - George W. Bush [1]

Presedintele Traian Basescu a plecat ieri la pranz spre Washington, unde efectueaza o vizita oficiala de trei zile, la invitatia sefului administratiei americane, George W. Bush.

Potrivit sefului statului, vizita in SUA este una extrem de importanta, avand ca obiectiv declarat clarificarea, dezvoltarea si consolidarea colaborarii politice, militare si economice intre cele doua tari. Pe aceste trei paliere se vor axa si convorbirile pe care seful statului roman le are programate la Washington atat cu presedintele Bush, cat si cu secretarul de stat Condoleezza Rice, secretarul Apararii, Donald Rumsfeld, cu parlamentari republicani si democrati. Presedintele Basescu are programate totodata intalniri separate cu directorul Fondului Monetar International si presedintele Bancii Mondiale.
“Aceasta vizita se constituie intr-un episod din actiunile de politica externa pe care le-am declansat o data cu validarea mea in functia de presedinte. Asa cum mi s-au parut de maxima importanta, din punct de vedere al interesului national, vizitele efectuate la Chisinau, Moscova, Kiev, intalnirile de la Bruxelles, la fel si vizita in Statele Unite are ca unic obiectiv servirea interesului national, consolidarea pozitiei Romaniei in structurile euro-atlantice”, a declarat presedintele Traian Basescu, inainte de plecarea de pe Aeroportul International “Henri Coanda”.
In mod special, Traian Basescu a aratat ca vizita in Statele Unite are rolul de a ridica palierul relatiilor romano-americane in interiorul Parteneriatului Strategic al Romaniei cu SUA.
Mentionam ca seful statului a admis in context, luni seara, in cadrul unei emisiuni a postului public de televiziune, ca vizita sa in Statele Unite are o stransa legatura si cu strategia de securitate nationala a Romaniei discutata in cursul saptamanii trecute de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.
Pentru prima data de la preluarea mandatului de sef al statului, Traian Basescu merge intr-o vizita in strainatate impreuna cu sotia sa, Maria. Din delegatia care il insoteste pe presedinte la Washington fac parte ministrul Afacerilor Externe, Mihai-Razvan Ungureanu, ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, consilierii prezidentiali Andrei Plesu, Adriana Saftoiu, Theodor Stolojan si Claudiu Saftoiu, consilierul de stat de la Departamentul Securitatii Nationale din cadrul Administratiei Prezidentiale, generalul Constantin Degeratu, si consilierul de stat Elena Udrea, sef al Cancelariei Presedintelui.
Publicat de : CR
Data publicării: 09 Mar 2005 - 07:42
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=1977&titlu=Intrevedere_Traian_Basescu___George_W__Bush