Traian Basescu, misiune imposibila la FMI [1]

Presedintele Traian Basescu a plecat ieri la Washington, intr-o vizita oficiala, la invitatia presedintelui SUA George W. Bush.

In plan politic, cel mai important moment se va consuma astazi, cind Basescu va fi primit, in Biroul Oval, de presedintele american.
Cu siguranta, in cele 35 de minute dedicate intilnirii, Bush va fi curios sa afle detalii legate de viitorul concept al strategiei nationale de aparare a Romaniei. Conform unui anunt facut de presedintele Traian Basescu dupa prima reuniune a CSAT pe care a prezidat-o, aceasta noua strategie va contine, printre altele, ideea unor “actiuni preventive” de combatere a terorismului. Acest concept se gaseste in strategia americana de aparare, dar si in cele ale Rusiei si Marii Britanii. In plan economic, “batalia” va fi purtata cu reprezentantii FMI. Aceasta este poate cea mai dificila misiune a presedintelui Romaniei, care, alaturi de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si de consilierul sau economic, Theodor Stolojan, va incerca sa-i convinga pe reprezentantii Fondului sa renunte la doua chestiuni vitale pentru Ro mania: deficit bugetar de maximum 0,5% si cresterea TVA. Inca din timpul campaniei electorale, Basescu a surprins vorbind despre “axa Washington-Londra-Bucuresti”. Dupa instalarea la Cotroceni, el si-a explicat de mai multe ori viziunea in politica externa, dar a mai nuantat afirmatiile din campanie, precizind ca termenul “axa” a fost nepotrivit si ca, de fapt, unul dintre principalele obiective ale Romaniei este integrarea in Uniunea Europeana, proces in care relatiile cu Franta si Germania sint, de asemenea, importante. Totusi, recent, seful statului a revenit cu o declaratie conform careia ramine un sustinator “indiscutabil” al parteneriatului cu Marea Britanie si SUA, pentru asigurarea securitatii nationale, in eventualitatea declansarii unui conflict la granitele Romaniei, avind in vedere ca NATO si-a dovedit “coeziunea” in conflictul din Irak.
Romania a dat deja un semnal ca este un aliat de baza al Statelor Unite. In prima sedinta a CSAT condusa de Traian Basescu s-a decis introducerea in Strategia privind siguranta nationala a “actiunilor preventive” in domeniul combaterii terorismului, prevederi similare existind doar in documentele oficiale ale SUA si Federatiei Ruse. De la Casa Alba, Traian Basescu asteapta tot un semnal pentru Marea Neagra.
Lipseste componenta economica

Autoritatile de la Bucuresti mai doresc ca in urma vizitei sefului statului la Washington sa se obtina un compromis cu Fondul Monetar International. In acest scop, Basescu va fi insotit de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Traian Basescu va incerca sa-i convinga pe oficialii Fondului Monetar International sa accepte un deficit bugetar mai mare, explicindu-le ca o tara in dezvoltare precum Romania trebuie sa cheltuiasca sume importante pentru investitii. Spre deosebire de vizita la Moscova, din delegatia romana care a traversat Oceanul lipseste delegatia oamenilor de afaceri, ceea ce nu-i totusi prea incurajator.
Publicat de : Victor Bratu
Data publicării: 09 Mar 2005 - 07:20
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=1955&titlu=Traian_Basescu__misiune_imposibila_la_FMI