Antonescu ramane sef peste deputatii PNL [1]

Tariceanu si Olteanu au fost infranti de propriii parlamentari

.

Crin Antonescu ramane, in urma deciziei deputatilor liberali, lider al grupului PNL din Camera, in ciuda faptului ca i-a criticat pe Tariceanu si pe omul de incredere al acestuia, Bogdan Olteanu.

Antonescu l-a admonestat saptamana trecuta pe Tariceanu ca a acceptat tiparirea fluturasilor electorali in care le multumea romanilor pentru succesul integrarii in UE, si pe Olteanu, pentru ca este membru in comisia de privatizare a CEC.

Partizanii lui Olteanu si-au pregatit din timp atacul. Conform unor surse liberale, deputatul Radu Fenechiu a convocat duminica seara o intalnire cu alti colegi de grup, pentru a pune la cale debarcarea lui Antonescu. Lui Fenechiu, care a inceput sa-l insoteasca pe Olteanu in toate vizitele acestuia in teritoriu, nu i-ar fi displacut sa-i ia locul.

Surpriza insa la sedinta de grup. Cand au fost intrebati deputatii daca este cazul sa i se acorde un vot de neincredere lui Antonescu, tabara favorabila sanctiunii nu a adunat decat 23 de voturi dintr-un total de peste 60. Deputatii i-au spus liderului de grup ca, desi avea dreptate in privinta lui Tariceanu, nu trebuia sa faca declaratii publice, iar lui Olteanu i-au reprosat ca a gresit anuntand sanctiuni pentru Antonescu.


Publicat de : ---
Data publicării: 30 Mai 2006 - 05:39
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18203&titlu=Antonescu_ramane_sef_peste_deputatii_PNL