Senatorii, revoltati ca se ocupa mai mult de facturi [1]

    Noul Statut al parlamentarului prevede ca senatorii vor trebui sa ridice direct de la casierie banii pentru cheltuielile de personal si sa plateasca facturile la utilitati si telefonie mobila

. Ei semneaza apoi o declaratie pe proprie raspundere ca vor putea acoperi cheltuielile de intretinere cu sediul cabinetului senatorial, protocolul, dar si decontul benzinei.
Senatorul Ilie Ilascu spune ca ar fi preferat varianta veche, tocmai ca sa nu existe suspiciuni in ceea ce priveste deconturile de acest tip. "Va fi si mai mult de umblat, dar mai e si chestia asta, cand vezi un parlamentar cu bani cash in mana, imediat devii suspicios. Sunt bani luati pe propria raspundere si in mod normal ar trebui ca oamenii sa te creada pe cuvant cand spui cat ai cheltuit. Pentru ca, daca nu crezi un parlamentar, atunci pe cine sa mai crezi? Dar oricand poti fi suspectat ca poate nu ai cumparat atatea cartuse pentru imprimanta sau nu ai consumat atata benzina. Mai bine era inainte, dar ce sa facem. Eu nici nu am fost la vot, ca eram plecat din tara", a declarat cam suparat senatorul Ilascu.

Deputatii le-au facut-o!

Nici senatorul democrat Cristi Cucuianu nu se impaca prea bine cu noul statut. "Statul parlamentarului a fost votat in plen comun, senatori si deputati. Si Comisia a fost tot una mixta, dar cum numarul de deputati a fost dublu fata de cel de senatori, cred ca deputatii si-au impus punctul de vedere. Este o bataie de cap in plus, angajatii primeau salariile pe card, acum trebuie sa merg eu la casierie sa le ridic, facturile se duc acolo la decont, inainte era totul centralizat. Era mai simplu, dar daca asa trebuie...", a declarat senatorul, citat de Amos News.
Senatorul PNL Ioan Aron Popa recunoaste ca este o bataie de cap in plus toata aceasta poveste, dar, in acelasi timp, adauga ca se numara printre senatorii care nu se sperie de facturi, pentru ca lucreaza suficient cu acte si deconturi.
Senatorul PSD Ioan Moraru admite ca procedeul va fi putin mai complicat, dar nu pare sa se cramponeze prea mult de noua situatie.
Publicat de : Cristian Anghelache
Data publicării: 27 Mai 2006 - 05:59
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18152&titlu=Senatorii__revoltati_ca_se_ocupa_mai_mult_de_facturi