Basescu vs Tariceanu, un conflict inevitabil [1]

As putea face o colectie din afirmatiile care circula prin spatiul public, repetate atit de des incit ajung un fel de truisme, si care sint in realitate fundamental gresite

. De exemplu, se considera absolut natural sa critici si sa te lamentezi de clasa politica autohtona pe motivul ca politicienii nostri se lupta permanent pentru putere. In realitate, o astfel de lupta permanenta exista in orice sistem democratic. Mai mult, cistigarea puterii este, de fapt, reflexul definitoriu al unui om politic. A spune ca un politician nu trebuie neaparat sa lupte pentru putere, are la fel de multa noima cu a spune ca un vapor nu trebuie neaparat sa pluteasca. Se pot aduce argumente impotriva formei inestetice sau a materialelor vulgare din care e facuta o nava. Am putea pleda pentru un vapor construit din marmura in forma Coloanei Infinitului; problema este ca o astfel de constructie s-ar scufunda imediat in apa, incetind sa fie propriu-zis un vapor. Am putea pleda pentru un politician care nu lupta pentru putere; problema este ca un astfel de om ar pierde ireversibil puterea, incetind sa fie propriu-zis un politician. Sa fiu bine inteles, e normal sa fie criticate unele mijloace cu care se poarta disputa intre politicieni sau faptul ca prea des ea nu are o miza din punctul de vedere al publicului. Insa nu e deloc rezonabil sa fie criticata competitia in sine. Politicienii trebuie sa actioneze astfel incit sa ajunga si sa se mentina la putere. Prin urmare, dl Basescu are toate motivele sa fie un „presedinte jucator“. Exact cu o astfel de promisiune s-a prezentat in campanie, si fara indoiala ca asta l-a adus, impreuna cu Alianta, la putere. Populatia vrea un presedinte puternic si implicat, pentru ca il prefera, pe buna dreptate, unui parlament care se dovedeste nereprezentativ si iresponsabil. Si e absurd sa ceri unui politician sa renunte pur si simplu la o conduita care ii aduce increderea electoratului. Insa actuala constructie constitutionala opreste jocul presedintelui la poarta Guvernului, institutie care concentreaza, de fapt, puterea executiva. Presedintele are de ales fie sa recurga la pirghii de putere indirecte, unele suspecte pentru o democratie, fie sa obtina, cumva, un premier convenabil. Or, aici intervine aceeasi observatie: e absurd sa ceri dlui Tariceanu sa se dea pur si simplu la o parte din calea ambitiilor unui politician concurent, fie el si un presedinte legitimat de sprijinul populatiei. Acesta e conflictul esential, care se extinde si se acutizeaza. Dl Tariceanu se apara intarindu-si situatia in PNL, numind prieteni si indepartind neprieteni din partid si din guvernul pe care il conduce (prietenii nu sint neaparat competenti, din pacate), si atacindu-l pe dl Basescu. Aceste actiuni produc insa divizarea si declinul electoral al partidului. Mai mult, atacul este resimtit inevitabil si de PD; caci alaturarea de imaginea presedintelui aduce partidului dlui Boc un cistig electoral, la care e absurd sa i se ceara sa renunte. Iar dl Tariceanu are nevoie de sprijinul parlamentarilor democrati, ca sa se mentina premier, si de solidaritatea ministrilor democrati, ca sa guverneze coerent. Sistemul politic si conjunctura impiedica PD sa retraga sprijinul Cabinetului, insa nimic nu-i opreste sa se desolidarizeze de seful acestuia, de vreme ce acesta le este, practic, inamic. Ce-i de facut? Stiu ca ar fi mai simplu sa spun ca vinovatii se afla intr-una dintre cele doua tabere. Sa sustin ca Basescu are porniri dictatoriale sau ca Tariceanu e agentul unui grup de interese. In realitate, avem aici o problema, nu de persoane, ci de sistem. (Un argument? Persistenta acestui tip de conflict! Relatia dintre dl Iliescu si primii trei premieri: pe unul l-a dat jos cu minerii, pe al doilea l-a indepartat cind devenise incomod, al treilea era omul lui. Dl Constantinescu l-a indepartat pe primul sau premier cind acesta devenise incomod, l-a dat jos pe al doilea printr-un act de o constitutionalitate indoielnica, al treilea era omul lui.) Pentru rezolvare sint necesare doua masuri esentiale. Prima - reforma Parlamentului, in principal prin renuntarea la sistemul electoral pe liste de partid, astfel incit institutia sa reprezinte efectiv electoratul, intrind in rolul ei democratic. A doua - revizuirea Constitutiei, astfel incit sa avem un singur pol de putere executiva.
Publicat de : Miron Damian
Data publicării: 27 Mai 2006 - 05:58
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18145&titlu=Basescu_vs_Tariceanu__un_conflict_inevitabil