Stolojan anunta ca vrea sa faca politica de la Cotroceni [1]

Consilierul prezidential Theodor Stolojan nu va renunta la functia pe care o detine în cadrul Cotroceniului

. Ieri, la postul Realitatea TV, Stolojan a declarat ca nici o lege nu-i interzice sa faca politica activa. ?Nu este nici o lege care sa îmi interzica sa fiu membru al unui partid politic, iar, în timpul meu liber, pot sa activez ca membru PNL, fara ca acest lucru sa afecteze activitatea Presedintiei?, a declarat consilierul prezidential. Fostul lider liberal a afirmat ca va avea convorbiri cu membrii PNL, pentru a vedea daca sunt de acord cu managementul politic actual din partid. ?Voi avea convorbiri cu membri ai PNL pentru a vedea daca ei cu totii sunt de acord cu managementul actual politic din PNL. Voi face acest lucru într-un mod transparent, ca întotdeuna, si nu într-un mod subteran, pentru a vinde partidul sau a-l dona?, a spus Stolojan, citat de Mediafax. Consilierul prezidential a mai declarat ca este dispus sa discute chiar si cu PNL Bucuresti, condus de Ludovic Orban, un adversar vehement al fuziunii PNL-PD, proiect politic drag lui Traian Basescu si consilierului sau.Totodata el a mai aratat ca exclude o întalnire doar cu Orban. ?Stiu exact ce pozitie are domnul Orban. Daca ar fi un dialog numai cu domnul Orban, ne pierdem timpul amandoi?, a spus fostul lider liberal. Consilierul prezidential a subliniat ca nu-si propune sa-l rastoarne pe Calin Popescu Tariceanu de la sefia Guvernului. ?Nu-mi propun sa fac un puci si nici nu sunt santajat sa intru în activitate?, a mai spus el. (Mihai Somfelean)

Publicat de : ---
Data publicării: 13 Mai 2006 - 06:22
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=17748&titlu=Stolojan_anunta_ca_vrea_sa_faca_politica_de_la_Cotroceni