Parlamentarii lustrabili [1]

Din cei 31 de membri ai legislativului amenintati de proiectul de lege, cea mai mare parte se afla la PSD si PRM

.  

"Evenimentul zilei" va prezinta astazi lista membrilor parlamentului care ar putea sa fie supusi lustratiei. Dupa cum v-am aratat in editia noastra de ieri, proiectul initial, elaborat de parlamentarii liberali Mona Musca, Adrian Cioroianu, Viorel Oancea si Mihaita Calimente, a suferit cateva modificari importante in timpul dezbaterilor din Senat. Un amendament propus de Puiu Hasotti (PNL) prevede ca urmeaza a fi supuse lustratiei numai persoanele care au facut parte din fostul aparat central al PCR si UTC. Initiatorii prevedeau ca legea sa se refere si la membrii structurilor locale de partid. Conform unui alt amendament, apartinand lui Teodor Melescanu (PNL), Legea lustratiei ar urma sa afecteze numai rectorii si decanii fostei Academii "Stefan Gheorghiu", nu intreg corpul didactic, asa cum prevedea proiectul initial. De asemenea, la propunerea unor senatori din PD, PSD si UDMR, lustratia ar urma sa-i afecteze numai pe presedintele si presedintii de sectii ai fostului Tribunal Suprem, pe procurorul general si adjunctii sai. Initiatorii proiectului se refereau la toti procurorii generali, procurorii-sefi si adjunctii lor, precum si la toti sefii de instante judecatoresti din Romania, civile sau militare, indiferent de nivelul acestora.In aceste conditii, amploarea lustratiei va depinde de felul in care va arata legea atunci cand va iesi din Camera Deputatilor. Daca deputatii vor opta pentru varianta initiala a proiectului, atunci numarul demnitarilor lustrati ar fi mai mare decat in cazul in care varianta Senatului va avea castig de cauza. Acestea sunt considerentele pentru care lista se imparte in doua: a celor "probabili" - care ar urma sa fie lustrati chiar si in cazul in care va ramane varianta Senatului - si a celor "posibili", care ar urma sa fie afectati numai in cazul in care deputatii vor reveni la forma initiala a proiectului. In numarul de ieri i-am prezentat pe:  1. Hrebenciuc Viorel (PSD)   2. Andon Sergiu (PC)  3. Popescu Dan-Mircea (PSD)   4. Severin V. Adrian (PSD)   5. Ujeniuc Dragos (PNL)  6. Vida Ioan (judecator, Curtea Constitutionala)  7. Cozmanca Octav (PSD)  8. Dina Carol (PRM)   9. Mohora Tudor (PSD)10. Ungureanu Mihai-Razvan (ministru, PNL)11. Mihailescu Petru Serban (PSD)12. Paunescu Adrian (PSD)Lista "probabililor"

Raman vizati de lege, in pofida modificarilor aduse de Senat.Partidul Romania Mare1. AVRAM DUMITRU (n. 1946), deputat PRM de Prahova (2004-azi); fost redactor-sef adjunct la Agentia Romana de Presa AGERPRES (1986), instructor la Sectia de Presa a CC al PCR (1986-1989).2. DINESCU VALENTIN (n. 1955), senator PRM de Timis (2000-azi); fost prim-secretar al Comitetului municipal Timisoara al UTC si membru in Biroul CJ Timis al UTC (1985), membru in CC al UTC (1985-1989).3. FURO IULIU IOAN (n. 1937), deputat PRM de Bucuresti (2004-azi); fost membru al CC al UTC (1966-1971), secretar de stat la Ministerul Educatiei si invatamantului (1980-1989), deputat de Brasov in MAN (1980-1985)Partidul Conservator4. FAINA I. CONSTANTIN, (n. 1948), deputat PC de Brasov (2004-azi); membru in Biroul CC al UTC (1980), membru supleant (1974) si membru in Biroul CJ Brasov al PCR (19795. VOINEA FLOREA (n. 1956), deputat PC de Dolj (2004-azi) de Vaslui (independent din mai 2005); fost secretar al CC al UTC (1985-1989), deputat de Bihor in MAN (1985-1989).Partidul Social Democrat6. ILIESCU A. ION (n. 1930), senator PSD de Bucuresti (2004-azi); fost membru supleant (1965-1969) si membru al CC al PCR (1969-1984), membru supleant al CPEx al CC al PCR (1969-1979), secretar al CC al PCR (1971), membru al CC al UTM (1949-1960), presedinte al UASR (1960), sef al Sectiei Propaganda si Agitatie a CC al PMR (1965), prim-secretar al CC al UTC si ministru pentru Problemele Tineretului (1967-1971), secretar cu probleme de propaganda la CJ Timis al PCR si vicepresedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al judetului Timis (1971-1974), membru supleant (1974-1979) si membru al Consiliului de Stat (1979-1980), prim-secretar al CJ Iasi al PCR si presedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al judetului Iasi (1974-1979), presedinte al Consiliului National al Apelor (1979-1984), deputat de Bucuresti, Cluj, Ilfov, Iasi si Vrancea in MAN (1957-1985), director al Editurii Tehnice (1984-1989).        7. NOVOLAN S. TRAIAN (n. 1937), senator PSD de Dambovita (2000-azi); fost membru al Comisiei Centrale de Revizie a CC al PCR (1979-1989), membru supleant in Biroul CJ Dambovita al PCR (1974-1984), membru in Biroul CJ Dambovita al PCR (1984-1989), deputat de Dambovita in MAN (1975-1985).      8. OTILIAN NEAGOE (n. 1950), senator PSD de Brasov (2004-azi), fost redactor-sef adjunct la revista "Viata studenteasca" (1987-1989). 9. SASU I. ION (n. 1944), deputat PSD de Dolj (2004-azi); fost secretar al Comitetului municipal Bucuresti al UTC (1971-1975), presedinte al UASC din Centrul universitar Bucuresti (1973) si al UASCR (1975-1980), secretar al CC al UTC (1975-1980), membru supleant al CC al PCR (1984-1989).10. SIMIONESCU AUREL GABRIEL (n. 1955), senator PSD de Braila (2004-azi); fost secretar al Comitetului municipal Braila al UTC (1984), prim-secretar al CJ al UTC si membru in CC al UTC (1985-1989).      Partidul National Liberal11. MALAIMARE MIHAI-ADRIAN, (n. 1950), deputat PNL (2004 -azi) de Botosani, vicepresedinte al filialei judetene PSD Botosani (2000-2005); fost membru supleant al CC al UTC (1980-1985). Independenti12. TalpeS Ioan (n. 1944), senator independent de Caras-Severin (2004-azi); fost redactor-sef la Editura Militara (1988-1990).

Lista "posibililor"Vor fi lustrati doar daca se revine la forma initiala a proiectului.Partidul Social Democrat13. ANDEA PETRU (n. 1949), deputat PSD de Timis (2000-azi); fost presedinte al Consiliului UASC din Centrul universitar Timisoara si secretar al Comitetului municipal Timisoara al UTC (1975), membru in Comitetul Executiv al Consiliului UASCR (1978).14. CHIS FILONAS (n. 1950), deputat PSD de Salaj (2004-azi); fost secretar al CJ Salaj al UTC (1980).15. DUMITRESCU ZAMFIR (n. 1946), deputat PSD de Bucuresti (2004-azi); fost secretar al Comitetului UTC din Institutul de arte plastice din Bucuresti, membru in Consiliul UASR (1967), membru in Comitetul executiv al Consiliului UASR (1969). 16. FILIPESCU TEODOR (n. 1942), senator PSD de Ilfov (2004-azi); fost membru in Comitetul municipal Bucuresti al PCR (1984), primar al comunei Ganeasa (1984-1986), deputat in Consiliul popular al Sectorului Agricol Ilfov (1985-1989).17. MAGHIAR T. TEODOR (n. 1936), senator PSD de Bihor (2003-2004); membru in CJ Bihor al PCR (1984-1989), deputat in Consiliul popular al judetului Bihor.Partidul Romania Mare18. DUMITRESCU VIOREL GHEORGHE (n. 1929), senator PRM de Valcea (2004-azi); fost membru in Comitetul municipal Bucuresti al PCR (1979).19. STAN PETRU (n. 1943), senator PRM de Salaj (2004-azi); fost membru in Biroul CJ Salaj al PCR (1984-1989), deputat in Consiliul popular al judetului Salaj (1985-1989).Partidul Conservator20. TUDOR CONSTANTIN (n. 1952), deputat PC (februarie 2005-azi) de Calarasi, fost membru supleant in Biroul CJ Calarasi al PCR (noiembrie-decembrie 1989), presedinte al Consiliului Judetean Calarasi al Culturii si Educatiei Socialiste (1989), director al filialei Calarasi a Arhivelor Statului (1981-1989).Minoritati21. MIRCOVICI NICULAE (n. 1950), deputat UBBR (Uniunea Bulgara din Banat) (2004-azi); fost membru in Biroul CJ Sibiu al UTC (1975).

Ion Iliescu ales pentru prima oara la o plenara a CC al PCR si reconfirmat la Congresul al X lea al CC al PCR - 08congres.jpg


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Apr 2006 - 06:00
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=17285&titlu=Parlamentarii_lustrabili