Ministrul Laszlo Borbely a reusit sa impace cultura si consilierii locali Compromis in scandalul salii de sport din Lancram [1]

Sala de sport din localitatea Lancram (judetul Alba), aflata de peste un an in centrul unui scandal declansat de construirea imobilului in imediata apropiere a mormantului poetului Lucian Blaga, va fi redusa in inaltime cu 2,60 metri

. Consilierii locali din municipiul Sebes, de care apartine Lancram, au aprobat, ieri, in prezenta ministrului-delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely, un proiect de hotarare prin care se aproba modificarea cladirii. In prezent, imobilul are o inaltime de 9,30 metri, iar in urma schimbarilor ce urmeaza a fi realizate de Compania Nationala de Investitii, va masura 6,70 metri. Ministrul Borbely le-a spus consilierilor locali ca aceasta modificare nu va afecta desfasurarea activitatilor sportive, sala indeplinind toate conditiile in acest sens. "Am insistat sa fiu prezent la sedinta Consiliului Local pentru ca, de anul trecut, de cand am preluat ministerul, au fost foarte multe discutii. De cinci ori au pus pe ordinea de zi a sedintei CL. Din pacate, au fost doua avize negative. In sfarsit, am reusit sa-i lamuresc pe consilieri ca nu trebuie sa intinam memoria marelui filozof si om de literatura Lucian Blaga - este un loc mirific acolo - si prin aceasta reducere, care este, de fapt, un compromis, sa nu demolam acea sala, sa o poata sa foloseasca comunitatea locala. Vom putea pune o placa memoriala in fata salii. Sper ca toata lumea va fi multumita. In sfarsit, avem un vot pozitiv si putem sa inchidem, sper, acest capitol", a declarat ministrul. Promisiuni pentru Sebes Borbely a incercat, in timpul sedintei de CL, sa determine un vot pozitiv, el promitand ca ministerul pe care il conduce va ajuta in viitor municipiul Sebes. Demnitarul s-a referit la constructia unei alte sali de sport pe teritoriul orasului, la alocarea a aproximativ 13-14 miliarde lei pentru reabilitarea unui bloc de locuinte si la proiectul soselei de centura, investitie care urmeaza sa fie promovata si finantata. Unii dintre consilieri l-au acuzat, indirect, pe ministru ca ar incerca sa le forteze mana cu promisiuni pentru a fi de acord cu proiectul de hotarare. Borbely a replicat ca nu este vorba despre asa ceva si ca banii care vor veni in Sebes nu sunt mai multi decat cei alocati pentru alte localitati. Proiectul de hotarare a fost votat cu 11 voturi in favoarea reducerii inaltimii salii de sport si 5 abtineri. Initial, primarul orasului, Alexandru Dancila, care s-a pronuntat si el pentru aceasta solutie de compromis, a spus ca proiectul nu a trecut, pentru ca ar fi fost nevoie de o majoritate de doua-treimi, respectiv 13 voturi. Ulterior, ministrul Borbely a rasuflat usurat cand a aflat ca era nevoie doar de votul majoritatii consilierilor in functie. Sala de sport din Lancram, amplasata in apropierea mormantului poetului Lucian Blaga, a starnit controverse inca din anul 2004, cand peste 150 de intelectuali au protestat in mai multe randuri fata de "desfigurarea" si "profanarea" cimitirului din localitate. Acestia sustineau ca noul imobil a fost construit in zona de protectie a mormantului lui Blaga, inscris in Lista Monumentelor Istorice din 1992 ca monument cu valoare memoriala. Motivul principal era legat, insa, de faptul ca noua constructie face ca de la locul unde este inmormantat marele poet sa nu se mai vada Rapa Rosie, asa cum acesta a cerut prin testament. In mai 2005, Mona Musca, ministrul Culturii si Cultelor la acea data, i-a solicitat, printr-o scrisoare deschisa, primarului din Sebes, Alexandru Dancila, sa ia "masuri imediate pentru demontarea" salii de sport. De asemenea, demnitarul a introdus impotriva Primariei o plangere prealabila prin care solicita revocarea autorizatiei de construire a imobilului. Ministrul Laszlo Borbely a avut si el mai multe interventii legate de sala de sport de la Lancram. El a propus fie demontarea unei parti din cladire si transformarea ei intr-o sala de gimnastica si cateva sali de clasa ori micsorarea inaltimii acesteia, ultima varianta fiind cea agreata in final. Un articol de Dorin Timonea
Publicat de : ---
Data publicării: 08 Apr 2006 - 08:05
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16700&titlu=Ministrul_Laszlo_Borbely_a_reusit_sa_impace_cultura_si_consilierii_locali_Compromis_in_scandalul_salii_de_sport_din_Lancram