Băsescu: Sunt unii oameni care încearcă să conducă România. Nu o să poată! [1]

Într-o ediție specială a celebrei emisiuni “Marius Tucă Show” difuzată la această oră de postul Antena 1, este invitat președintele României, Traian Băsescu.

Președintele Traian Băsescu spune că s-a obișnuit la Palatul Cotroceni și că, chiar dacă există grupuri de interese, acestea nu vor reuși să controleze destinul României. ”M-am obișnuit la Cotroceni. (…) de aici se vede țara. (...) Sunt unii oameni care încearcă să conducă România, diverse construcții politico-economice, dar care n-au success, n-au să aibă succes”.

Legat de răsturnarea situației de la CNSAS, președintele subliniază că s-a dus la sediul instituției din dorința de a media între tabere, pentru ca această instituție absolut necesară să înceapă să funcționeze.

Traian Băsescu: “A fost o discuție lungă și nici n-am vrut să fac după aceea declarații. (...) Se fluiera, s-a fluierat și la intrare și la ieșire. (...) Însă vă pot confirma și cei de la CNSAS că nici nu am vrut să anunț schimbarea, ci doar am vrut ca instituția să înceapă să funcționeze. (...) Era un blocaj politic în primul rand și nu unul managerial. Erau ambiții. (...) Paradoxal, azi nu mai văd societatea civilă înlănțuită în jurul lui Ticu Dumitrescu. Nu se mai întâmplă nimic. (...) M-am dus acolo doar cu gândul să găsesc o soluție, nu m-am dus cu nici o idee preconcepută și nici nu l-am schimbat eu pe Turianu. Singurul lucru pe care l-am făcut acolo a fost să încerc să mediez între diversele soluții. Turianu a fost schimbat în interiorul CNSAS-ului”.

Întrebat ce crede despre reacțiile ulterioare ale lui Ticu Dumitrescu, care a afirmat că el este cel care a rezolvat criza, Traian Băsescu a spus – râzând: “Foarte bine, dar de ce n-a rezolvat-o până nu m-am dus eu acolo.(...) Pe mine m-a interesat în mod special să se rezolve”.


Publicat de : Dana LASCU
Data publicării: 06 Apr 2006 - 06:24
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16620&titlu=Basescu__Sunt_unii_oameni_care_incearca_sa_conduca_Romania__Nu_o_sa_poata_