PC propune prevederi legale pentru depolitizarea primăriilor [1]

Partidul ConservatorPartidul Conservator a depus la Parlament o inițiativă legislativă de amendare a Legii 215, care urmărește depolitizarea primăriilor, se arată într-un comunicat remis AMOS News.

Inițiativa aparține vicepreședintelui PC, deputatul clujean Petru Călian. Potrivit propunerii lui Petru Călian primarii și viceprimarii ar urma să demisioneze din partid în momentul în care preiau funcția în administrație. Ei se pot reînscrie în partid în momentul campaniei electorale locale.

„În prezent, așa cum arată legea 215, dă posibilitatea primarilor să facă, dacă vor, mai mult activitate politică în favoarea propriului partid, în detrimentul activității administrative, adică al cetățenilor. Unii utilizează logistica din administrație pentru partid și pentru munca politică, ceea ce nu este corect. Este elocvent exemplul unui primar din Ardeal care face muncă de partid în proporție de 90% și care este interesat mai puțin de muncă în administrația locală. Primarii sunt aleși să muncească în folosul cetățenilor, nu în interesul lor sau al partidului lor. Prin adoptarea legii credem că s-ar elibera și un loc permanent ocupat în avionul de Cluj” a declarat petru Călian într-o conferință de presă.

În cazul în care la depunerea jurământului primarii sau viceprimarii refuză să-și dea demisia din funcțiile politice deținute, mandatul acestora va înceta de drept.

Prevederile acestei legi se vor aplica în momentul expirării actualelor mandate locale.
Publicat de : ---
Data publicării: 06 Apr 2006 - 06:21
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16611&titlu=PC_propune_prevederi_legale_pentru_depolitizarea_primariilor