Basescu cere oprirea degradarii procesului deconspirarii Influenta politica se negociaza prin controlul dosarelor! [1]

Presedintele Traian Basescu a anuntat ieri la sedinta de bilant a SRI ca, in cazul in care luptele interne de la CNAS vor continua, va cere Guvernului sa emita o ordonanta de urgenta prin care sa se permita accesul presei la arhivele fostei Securitati

. Seful statului a precizat ca va solicita emiterea OU pentru a nu mai exista suspiciuni ca se negociaza dosare pe holurile Arhivelor. "Ma uitam la efectele dezlantuite de aparitia noului CNSAS. Vazand ce s-a intamplat, ma gandeam daca nu cumva era mai bine sa gasim o alta formula de deconspirare a fostei Securitati decat o formula care implica partide. Desemnarea de catre partide, de catre oameni politici a Consiliului CNSAS nu a facut decat sa declanseze o formidabila batalie a structurilor politico-economice pentru controlul informatiei din dosare", a declarat presedintele Basescu. El a subliniat ca trebuie gandit un sistem pentru ca dosarele sa nu fie disputate politic. "S-a intamplat acest lucru cu vechiul CNSAS si se pare ca nici noua structura nu este mai blanda. Acolo se ia dosarul unui PD-ist cu al unui PSD-ist, cu al unui taranist si se negociaza reprezentantii intre ei. Asa s-a intamplat in vechiul CNSAS si trebuie sa gasim formula legislativa pentru ca populatia sa aiba acces in mod real la infor-matia din dosare si nu informatie negociata intre reprezentantii politici din CNSAS", a spus seful statului. "Am sarit din lac in put. De la neincrederea ca serviciul gestioneaza aceste dosare si ar putea sa santajeze pe cineva am ajuns deci la negocierea influentei politice prin controlul dosarelor", a spus Basescu, aratand ca accesul la dosare trebuie facut deschis, transparent si fara menajamente. El s-a mai referit si la cele 105 mii de dosare ale fostei Securitati in cazul carora Comisia mixta SRI-CNSAS a stabilit ca sunt de siguranta nationala si astfel nu pot fi facute publice. Basescu a aratat ca probabil exista inca un numar similar de dosare la nivel local, solicitand SRI sa coopereze cu CNSAS pentru a stabili daca aceste dosare pot fi facute publice. Basescu a precizat ca inchiderea dosarelor fostei Securitati in arhivele SRI pana anul trecut a fost "o piatra de moara" pe care institutia a trebuit sa o poarte.Un articol de Iulia Vaida
Publicat de : ---
Data publicării: 04 Apr 2006 - 07:07
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16538&titlu=Basescu_cere_oprirea_degradarii_procesului_deconspirarii_Influenta_politica_se_negociaza_prin_controlul_dosarelor_