Impotriva curentuluiConstelatia populara iluminata de meteoritul Basescu

Grigore Arbore In ziua de miercuri 29 martie au fost inaugurate la Roma lucrarile unui work-shop organizat sub egida Grupului Parlamentar al Partidului Popular European din Parlamentul Uniunii Europene

. Pana aici nimic anormal. Nu este anormal nici faptul ca un asemenea seminar se desfasoara intr-o tara care se afla in preziua alegerilor, fiind in curs o campanie electorala. O campanie in care se varsa zilnic tone de venin politic, in care istoria mai apropiata si mai indepartata a ideologiilor ca si tragedii istorice, al caror raport cu realitatea imediata a programelor si confruntarii democratice nu au legatura, au devenit izvorul unor instrumentalizari grotesti de catre protagonistul indiscutabil al campaniei: premierul Berlusconi. Aplicand tactica binecunoscuta de demonizare a adversarului - adica a gruparii conduse de celalalt pretendent la formarea guvernului, Romano Prodi, fost presedinte al Comisiei U.E., aflat in fruntea unei coalitii din care nu lipsesc partide derivate din fostul P.C. Italian – intr-un context fara legatura cu analiza situatiei actuale economice a Italiei. Premierul Berlusconi, in cadrul dezbaterii televizate organizate pe Canalul 2 al RAI in seara zilei de marti 28, s-a napustit asupra adversarilor acuzandu-i ca sunt descendenti ai “comunistilor care mancau copiii”. Referirea, care trimitea indirect – fara specificarea de rigoare - la episoade nu foarte clar documentate istoric din timpul Marii Foamete care a insotit asa numitul Mare Salt Inainte al Chinei din perioada anilor 1958-1961, nu putea decat sa indispuna diplomatia Chinei, tara aflata in plin proces de democratizare, principal competitor economic al marilor puteri industrializate si care ofera nenumarate oportunitati intreprinzatorilor italieni. Inevitabila nota diplomatica de protest a fost prezentata in termenii adecvati. Si noi suntem de parere ca istoria Chinei, tara care nu a avut probleme de canibalism tribal in ultimele milenii, nu este, sa zicem, de confundat cu istoria recenta a Liberiei si nici Marea Foamete cu incursiunile bandelor lui Charles Taylor. Tema citatului “seminar popular” de la Roma era in mod semnificativ legat de problematicile actuale ale constructiei europene, precum indica si titlul dezbaterii centrale: “Europa intre divizare si unitate: valori si identitate”. Un titlu vag, ”scamos”, ar spune matematicienii care studiaza multimile nedefinite, fuzzy set. Potrivit insa cu o campanie electorala la care atat presedintele PPE, fostul prim-ministru al Belgiei, Wilfried Martens, cat si Hans Gert Poettering, seful grupului PPE in Parlamentul U.E., precum si alti exponenti ai popularilor europeni din diferite partide (aflati la putere sau in opozitie) aveau toate titlurile pentru a interveni. La seminar au participat, de altfel, cam 1.000 de reprezentanti ai partidelor afiliate la PPE in cele 25 tari membre ale U.E. Printre ei se numara 15 fosti si actuali prim-ministri. Ca invitati participa si afiliatii din cele doua tari in curs de aderare: Bulgaria si Romania. Invitati sunt si reprezentanti ai P.D., partid ce spera sa depaseasca etapa cochetariei cu P.P.E. dupa lunga faza de “matrimoniu“ (falimentar) cu Internationala Socialista si cu doctrinele social-democrate. La seminarul de la Roma sunt prezenti - pe langa unii deputati-observatori romani in Parlamentul U.E. (aceia afiliati temporar Grupului P.P.E. in Parlamentul U.E.) - atat presedintele P.D., dl Emil Boc, cat si Ministrul de Interne, dl Vasile Blaga. Reprezentantii P.D. sunt, din punctul nostru de vedere, suficient de calificati pentru a clarifica eventual pozitia P.D. in raport cu tema dezberilor de la Roma. Nu de aceeasi parere este, se pare, Presedintele Romaniei. Domnul Traian Basescu - a carui imprevizibilitate este cunoscuta si pentru care textul Constitutiei se pare ca este prea stramt in ce priveste determinarea pozitiei si obligatiilor institutionale care din punct de vedere tehnic ar trebui sa corespunda exclusiv criteriului super partes - isi va face aparitia meteorica la seminarul de la Roma astazi 31 martie. Ieri, disciplinati, viitorii noi colegi internationali al fostilor social-democrati romani din fostul partid social-democrat numit P.D. au fost primiti de Papa Benedict al XVI-lea. Faptul este semnificativ si se incadreaza perfect in logica preelectorala in virtutea careia a fost construita, probabil la cererea si oricum cu suportul partidului Forza Italia si a celorlalte partide italiene din “constelatia populara”, initiativa la care ne referim. In urma cu cativa ani, in ianuarie 1998, daca ne amintim bine, la Bucuresti avusese loc o conferinta de presa a unuia dintre reprezentantii PPE, olandezul Wim van Velzen, presedinte al Uniunii europene Crestin-democrate si vicepresedinte al PPE, sosise la Bucuresti “in misiune” pentru a lamuri si detensiona raporturile intre P.D., partid atunci aflat la guvernare si condus de Petre Roman, si P.N.T.C.D., partid a carui expresie era primul-ministru Ciorbea. Criticii acestuia - printre care si liderii PD - fusesera definiti de popularul olandez drept “iresponsabili”. Este un “ratat politic”, a declarat dispretuitor, cu cateva luni mai tarziu, cu ocazia unei noi descinderi la Bucuresti a numerosi euro-parlamentari din grupul P.P.E., Ministrul Transporturilor Traian Basescu. “A venit in Romania – a adaugat, referindu-se la acelasi van Velzen - ca sa distruga PNTCD dupa ce si-a distrus si propriul partid din Olanda” (cf. cotidianului “Ziua”, 14 iunie 1998). Nu stim daca la Roma, la Hotel Hilton - locul de desfasurare al seminarului prin care popularii dau indirect o mana de ajutor in campania electorala a actualului prim-ministru al Italiei -, presedintele Traian Basescu il va intalni si pe “ratat”. In mod sigur va intalni multa lume. Si-a asumat in prima persoana, probabil, sarcina, deloc usoara, de a-si asigura interlocutorii eventuali ca social-democratii din P.D. s-au convertit rapid si in masa la doctrina populara. Faptul ca nu era caderea sa, ca Sef de Stat, sa participe la o astfel de reuniune, desfasurata, in plus, intr-o tara care traverseaza o campanie electorala otravita de idiosincrazii, atacuri la persoana, demonizari ale adversarilor politici, este de domeniul evidentei. Convertitii in pericol isi gasesc, de regula, in Europa un refugiu. Alaltaieri, Italia a conferit azil politic cetateanului afgan Abdul Rahman care, in tara sa, risca o condamnare la moarte pentru apostazie. Eliberat - in urma presiunilor internationale - doar prin invocarea precarei stari a sanatatii sale mintale, se afla acum la adapost sigur. Prezenta meteorica a dlui Basescu la o manifestare esentialmente partinica, in afara granitelor tarii, este o confirmare a faptului ca apostazia politica in sens unic se bucura de aprecieri in sferele inalte ale constelatiei populare. Din aceasta saritura peste granita a Presedintelui credibilitatea institutiei care garanteaza Constitutia Romaniei nu are, din pacate, de castigat.
Publicat de : ---
Data publicării: 31 Mar 2006 - 06:58
 

Link ştire