Medicii cer amendarea presedintelui CJ [1]

MURES

. Consilierii judeteni din Mures au adoptat, ieri, o hotarare prin care stabilesc criterii contrare prevederilor legale referitoare la concesionarea cabinetelor catre medicii de la Policlinica numarul II din Targu-Mures. Astfel, prin votul favorabil a 25 de membri ai CJ, s-a hotarat concesionarea cabinetelor medicale catre doctorii care au hotarari irevocabile in acest sens pentru o perioada de doar 3 ani, la un pret de 5 euro/mp/an. Aceasta, in timp ce HG 884/2004 prevede clar ca spatiile respective trebuiau concesionate pentru 15 ani, cu o redeventa de 1 euro/mp/an in primii 5 ani. Medicii mai sustin ca in baza Legii 554/2004, a contenciosului-administrativ, din cauza nepunerii in executare a hotararilor judecatoresti irevocabile, presedintele CJ, dar si consilierii sunt pasibili de sanctiuni. Calculand de la acel moment curgerea celor 30 de zile in care Consiliul Judetean a refuzat incheierea contractelor de concesiune, presedintele institutiei, Lokodi Edit, este pasibila de amenda, iar daca nici dupa aplicarea acestei sanctiuni nu va dispune punerea in executare a hotara-rilor, ea risca inchisoarea intre 6 luni si 3 ani sau amenda penala de pana la 100 de milioane de lei.Un articol de Adrian A. Giurgea
Publicat de : ---
Data publicării: 31 Mar 2006 - 06:54
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16394&titlu=_Medicii_cer_amendarea_presedintelui_CJ