Bejinariu il desfiinteaza pe Geoana [1]

Deputatul Eugen Bejinariu, care va demisiona astazi din PSD, i-a trimis o scrisoare liderului Mircea Geoana in care ii reproseaza ca a distrus partidul

. Adrian Nastase si deputatii-sustinatori raman deocamdata in partid si amana luarea unei decizii. Ei au avut ieri doua runde de discutii la Camera Deputatilor. Biroul lui Adrian Nastase, de la etajul 4 al Camerei Deputatilor, a fost ieri un adevarat loc de pelerinaj pentru pesedisti. Inca de dimineata, mai multi deputati i-au calcat pragul pentru a discuta posibila plecare din PSD. Surse din partid spun ca liderii centrali ai partidului au trimis chiar un mesager pentru a-l convinge pe Nastase sa nu demisioneze. Potrivit acestora, Ion Iliescu ar fi incercat sa il contacteze, dar fara izbanda. In schimb, Nastase a fost vizitat de Dan Ioan Popescu, presedintele auto-suspendat al PSD Bucuresti, care i-ar fi transmis mesajul de a ramane in partid. Totodata, mai spun surse din partid, deputatul Rovana Plumb, unul dintre sustinatorii lui Nastase si aflat pe lista posibililor demisionari, l-ar fi rugat, la randul sau, sa nu demisioneze. CONSFATUIRE. Cert este ca, in jur de ora 11:00, 10-15 deputati s-au adunat in biroul lui Nastase. Printre ei Teodor Nitulescu, Rovana Plumb, Monalisa Galeteanu, Mugurel Sarbu, Zamfir Dumitrescu, Marin Diaconescu, Eugen Bejinariu si Vladimir Manastireanu. De la aceasta intalnire s-a dat semnalul ca Nastase a facut un pas inapoi si ca nu mai vrea sa plece, pentru moment, din PSD. Potrivit unor surse din partid, acesta s-a aratat mai temperat in luarea unei astfel de decizii. "Iar noi nu plecam fara Nastase", ne-a declarat unul dintre participantii la discutii. ZVONURI. In schimb, deputatul Eugen Bejinariu s-a aratat ferm in decizia de a demisiona. "Maine (n.r. – astazi), la prima ora, imi voi anunta demisia din PSD, in plen", a declarat Bejinariu, precizand ca, deocamdata, va ramane deputat independent. Intre timp, pe holurile Camerei Deputatilor, bursa zvonurilor a functionat din plin. Unele voci au acreditat ideea ca vreo 20 de deputati PSD ar pleca la PD, printre ei Ioan Timis si George Baesu. Altii au avansat ipoteza ca, dupa valul demisiilor si inscrierilor in PC, va urma un altul mai mare care va merge spre PD si au vorbit chiar de posibilitatea unei fuziuni PSD-PD, in timp ce Ion Iliescu si-ar face propriul partid. DECIZIE. La ora 14:00, deputatii s-au adunat din nou in biroul lui Adrian Nastase pentru o noua runda de discutii. Inainte de asta, senatorul Rodica Stanoiu, un apropiat al lui Ion Iliescu, ii facuse o scurta vizita lui Nastase, dar a refuzat sa dezvaluie scopul acesteia. Intalnirea a durat mai bine de doua ore, timp in care, spun surse participante, au fost exprimate nemultumiri fata de situatia din PSD si deciziile luate la Otopeni, inclusiv fata de prestatia actualei conduceri a partidului. Concluzia, potrivit surselor citate, a fost ca nu vor pleca deocamdata din PSD, ca vor un Congres extraordinar si doresc sa vina cu solutii. PLATFORMA. "Nici o clipa nu a existat aceasta varianta de a se pleca din partid. Au fost speculatii", a declarat, la sfarsitul intalnirii, Rovana Plumb. Ea a precizat ca nici unul dintre colegii prezenti la intalnire nu isi da demisia din partid, doar Bejinariu fiind singurul care pleaca, desi au incercat sa il convinga sa se razgandeasca. Rovana Plumb a spus ca exista nemultumiri, iar oamenii din teritoriu au reprosat faptul ca liderii partidului s-au grabit cand au luat decizia de la Otopeni, spunand ca partidul are nevoie de Nastase. Ea a mai aratat ca, in cadrul intalnirii, s-a stabilit sa se lucreze la "o constructie politica" in interiorul partidului, pe care a numit-o "o platforma social-democrata". CONDITII. Mai putin retinut in declaratii a fost deputatul Ioan Timis, care a spus ca mai reflecteaza daca va pleca sau nu din PSD. "Trebuie sa gasim solutii, sa construim in acest partid. Daca nu va fi posibil, ori plecam, ori ne da cineva afara, ca tot s-a inaugurat sezonul", a aratat Timis. El a spus ca, alaturi de colegii sai, doreste un Congres extraordinar, care "sa stabileasca vinovatii si cine este raspunzator de ceea ce se intampla in partid". Intrebat daca Mircea Geoana este vinovat, Timis a aratat ca el nu este "o instanta". Adrian Nastase un a vrut sa comenteze nici posibila plecare a sa din PSD, nici ramanerea in partid. "Este o perioada de evaluare pentru mine. Cand voi ajunge la o concluzie, va voi spune", a declarat Nastase. MINIMALIZARE "Sunt foarte multe speculatii despre unele plecari din partid. Este un numar de colegi care probabil au avut discutii cu Adrian Nastase sau cu altcineva pe aceste subiecte. Este un fenomen mult mai marginal si mai limitat decat incearca unii sa speculeze" - Mircea Geoana, presedintele PSD Eugen Bejinariu iese la atac Jurnalul National va prezinta in exclusivitate scrisoarea adresata ieri de deputatul PSD Eugen Bejinariu liderului partidului, Mircea Geoana. "Domnule Presedinte Mircea Geoana, multumesc! Aproape de implinirea unui an de cand conduceti destinele Partidului Social Democrat, ati reusit sa il dezmembrati. Ati reusit sa instaurati practica dezicerii miselesti de propriii colegi, ati reusit sa instaurati intriga ca si arta de supravietuire in PSD, ati reusit sa oferiti pe tava a treia pozitie in stat catre putere, care n-a putut-o singura obtine timp de un an. Ati mai reusit, Domnule Geoana, sa conduceti partidul catre un prag de popularitate derizoriu, ati reusit sa ne conduceti catre procente descrescatoare in preferintele electoratului. Ati reusit sa scindati un partid care a rezistat timp de 16 ani la toate atacurile virulente ale adversarilor politici. Ati reusit sa stimulati adversitati in cadrul unei echipe care a rezistat in ani doar pentru ca a fost unita. Ati reusit sa ridicati slabiciunile si neonorarea promisiunilor la rang de practica zilnica in activitatea noii conduceri a PSD. Ati reusit, Domnule Presedinte Geoana, sa departati PSD-ul de misiunea unui partid aflat in opozitie. Ati reusit sa serviti primordial interesele unor oameni aflati efemer la carma unui partid in detrimentul asteptarilor populatiei – alegatorii ne doreau ofensivi si eficienti in efortul nostru de a obliga puterea sa performeze la macar acelasi nivel economic. Ati reusit sa faceti din PSD o marioneta a puterii si sa-l vaduviti de identitatea unui partid cu forta si insemnatate. Pentru toata aceasta serie de reusite, va felicit! Nu sunt felicitari de circumstanta! Ci o sincera apreciere pentru un singur om care a reusit in mai putin de un an ceea ce s-au straduit sa realizeze sute de adversari, timp de aproape doua decenii. Doar ca, Domnule Mircea Geoana, in timp ce dezavuez mijloacele pe care le-ati utilizat, sunt cu adevarat indignat sa constat care a fost scopul mandatului Dvs. de presedinte al PSD. Am decis sa parasesc Partidul Social Democrat. In aceasta formula, cu aceste practici, este o organizatie care nu ma mai reprezinta. Nici pe mine si nici pe alegatorii care mi-au oferit increderea lor. Va urez activitate politica cat mai scurta, in interesul unei scene politice care sa ofere alegatorilor criterii de valoare, modele de eficienta, principii si promisiuni respectate. Eugen Bejinariu" PSD a creat moda racolarii primarilor De partea cealalta, la sediul PSD din Kiseleff, s-au adunat la sfat ieri-dimineata Mircea Geoana, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc si alti lideri ai partidului. Printre ei, secretarul general, Miron Mitrea (foto), care a explicat ca motivul crizei prelungite in care se afla partidul consta in modul in care au fost administrate organizatiile judetene. "Eu cred ca principala cauza este modul in care am administrat, mai ales, organizatiile judetene", a precizat Mitrea, subliniind ca nu se refera astfel la "criza Nastase". "Modul in care am reglat anumite conduceri de organizatii, altfel spus, am inlocuit fara sa tinem seama de vointa liderilor de organizatii, prin 2003-2004, dupa care am ajuns in situatia de astazi, in care colegi alesi pe listele de organizatii au relatii destul de slabe cu organizatiile", a spus Mitrea. El a aratat ca, ulterior, au venit congresele, s-au ales alte conduceri si astfel s-a creat o ruptura care trebuie "sudata". MEA CULPA. Mitrea a precizat ca in 2003 nu era Mircea Geoana la conducerea PSD, greseala mentionata fiind a celor care au condus partidul atunci si care au crezut ca un lider de organizatie judeteana poate fi schimbat de la Bucuresti. Mitrea a aratat ca in 2003 presedintele partidului era Adrian Nastase, care a "pus pe liste destul de multi oameni pe care i-a considerat el potriviti". "Aceasta chestiune cu plecatul primarilor, care banuiesc ca se va domoli, este un reflex a ceea ce am facut noi cand eram la guvernare si am strans primari de peste tot. Haideti sa fim cinstiti, am creat o moda si acum se foloseste, sigur, s-a perfectionat, nu mai sunt atat de naivi cum eram noi si reusesc sa fie mai eficienti", a spus Mitrea. El a aratat ca PSD a fost cel care a deschis acest mod de a lua primari de la alte partide si acum plateste. DEMISII. Cat priveste plecarile din partid, Mitrea a spus ca vor exista, dar ca PSD nu se va scinda. "Vor fi plecari, greu de apreciat cat de multe vor fi, dar de aici pana la a vorbi de scindarea partidului e mult", a precizat Mi--trea. El a mai spus ca a vorbit marti cu Adrian Nastase. "Ne-am strans mainile si cam atat a fost discutia. Nu mi-a spus nimic. Nu am incercat sa-l conving, pentru ca este un politician cu suficienta experienta ca sa decida el si nu altcineva din grup", a precizat Mitrea. Geoana, interpelat de Becali Liderul PSD, Mircea Geoana, a parasit ieri pe jos sediul central al partidului, dupa o sedinta prelungita, si a fost intampinat in strada de presedintele PNG, Gigi Becali (foto), care l-a observat, a oprit masina si i-a propus, in gluma, ca formatiunea sa sa absoarba PSD. "Ai venit sa te inscrii in PSD?", l-a intampinat jovial si ganditor Mircea Geoana. "Nu! Ca sa absorb PSD in PNG!", i-a raspuns vesel Becali. Intrebat de presa de ce a oprit in fata sediului PSD, Becali a spus ca a oprit ca sa-i faca o propunere lui Geoana "sa aduca PSD in PNG". Ziaristii l-au intrebat pe Becali si daca vrea ca in PNG sa intre, o data cu PSD, si Adrian Nastase, dar acesta a raspuns ca nu are nevoie de Adrian Nastase. Geoana a avut ieri o intalnire cu liderii partidului, dupa care a declarat ca demisiile din PSD reprezinta un fenomen mult mai marginal si mai limitat decat incearca unii sa speculeze. El a mai spus ca luni a fost convocat Biroul Permanent, unde se va propune organizarea unui Consiliu National. BINEVENITI Subiectul primirii in randurile conservatorilor a unor parlamentari PSD, in frunte cu Adrian Nastase, a fost abordat ieri intr-o emisiune radio de moderatorul Paul Grigoriu si invitatul sau, Dan Voiculescu, presedintele PC. La intrebarea punctuala a moderatorului, liderul conservatorilor a afirmat ca acei parlamentari ai PSD care se simt apropiati de crezul politic al PC sunt bineveniti in partid, "chiar daca-i cheama Nastase sau altfel". "Daca un numar de parlamentari ai PSD sunt apropiati de crezul nostru politic – care in cateva cuvinte este doar nevoia ca un numar cat mai mare de romani sa poata deveni propriii lor stapani, sa nu mai depinda de nimeni si, in principal, sa nu mai depinda de statul roman –, daca ei cred cum credem noi, ca este nevoie de asa ceva, sunt bineveniti la noi, chiar daca ii cheama Adrian Nastase sau altfel", a spus Voiculescu. (Aniela Nine) PRIETENIE Liderul PIN, Cozmin Gusa, a declarat ieri ca are de mult timp discutii cu deputatul Victor Ponta, cu care este prieten. Intrebat despre posibila venire in PIN a lui Victor Ponta si a altor tineri deputati PSD, asa cum se vehiculeaza, Gusa a spus ca este prieten cu Ponta si cu ceilalti tineri deputati si a vorbit si s-a intalnit cu acestia chiar si dupa ce a parasit PSD, in 2003. "In momentul in care vom avea de anuntat un proiect politic comun, o sa o facem in fata presei", a spus Gusa. El a adaugat ca, la ultimele discutii, Ponta i-a dat dreptate in legatura cu afirmatiile pe care le-a facut in 2003 potrivit carora PSD este imposibil de reformat. "Ce pot sa va spun este ca, la discutiile recente, Victor mi-a confirmat faptul ca, atunci cand am spus in 2003 ca PSD este imposibil de reformat, am avut dreptate, desi in acel moment ma infirmase", a declarat Gusa. COADA LA "VORBITOR" Senatorul PSD Ion Iliescu nu a reusit sa poarte o discutie cu Adrian Nastase (foto), pentru ca acesta nu a raspuns solicitarii sale si ca se asteapta la o discutie colegiala cu fostul presedinte executiv al partidului. "Am incercat, dar nu am reusit sa am o discutie cu dansul. Nu am apucat sa discut macar", a spus ieri Iliescu. Intrebat daca Nastase nu i-a raspuns, Iliescu a precizat: "Bineinteles, adica ma asteptam sa avem o discutie colegiala. N-am putut sa discutam". El si-a exprimat speranta ca Adrian Nastase sa judece cu cumpanire pasii pe care ii va face, pentru ca e vorba de el, in primul rand, si de statutul sau. Intrebat daca e mai bine pentru partid ca Adrian Nastase sa plece, Iliescu a raspuns: "De ce sa speculam? In primul rand, este decizia lui". Ulterior, Iliescu a declarat ca Nastase nu mai poate fi acum un purtator de mesaj al PSD, dar si-a exprimat convingerea ca fostul presedinte executiv are forta si se va redresa, insa aceasta "va dura". Iliescu a spus ca, la un eventual congres extraordinar, nu va candida la o functie, precizand ca va sprijini conducerea actuala a PSD in acest moment. Nici liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, nu a reusit sa vorbeasca cu Nastase. "Am incercat sa vorbesc cu el in aceste zile, dar se pare ca nu doreste sa vorbeasca cu nici unul dintre fostii lui colegi", a precizat Hrebenciuc, aratand ca si-ar dori ca Nastase sa ramana in partid. El a mai spus ca, daca o sa plece cinci-sase colegi, nu inseamna ruperea partidului.
Publicat de : ---
Data publicării: 23 Mar 2006 - 05:39
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16078&titlu=Bejinariu_il_desfiinteaza_pe_Geoana