Botnita pentru ziaristi [1]

Biroul Permanent al Senatului a discutat ieri propunerea de infiintare a unei comisii comune care sa cerceteze motivele pentru care imaginea parlamentarilor este defavorabila, reprezentantii conducerii Senatului apreciind ca necesare "reglementarea relatiei cu presa", precum si o lege a presei

. La sedinta de luni a Birourilor Permanente ale celor doua Camere a fost adusa in discutie pentru prima data propunerea senatorului PC Corneliu Pascu privind infiintarea unei comisii parlamentare comune care sa analizeze motivele imaginii defavorabile pe care o au parlamentarii in raport cu opinia publica. Conducerea Senatului a analizat ieri si o propunere a liderului grupului PRM, Mihai Ungheanu, privind "revizuirea" relatiilor cu presa, "dupa modelul conduitelor parlamentare occidentale fata de presa, in care exigentele ambelor parti trebuie satisfacute". In documentul depus la Biroul Permanent, liderul grupului PRM arata ca "Senatul este dator sa conditioneze prezenta presei la lucrarile sale, precizand cuantumul obligatoriu de informatii si stiri pe care presa este acreditata sa le prezinte". Pentru publicatiile care nu respecta aceasta conditie, precum si pentru cele care "prezinta deformat viata parlamentara", conducerea Senatului "poate si trebuie sa ridice acreditarile de presa". Totodata, potrivit documentului semnat de Ungheanu, Senatul are datoria "sa aduca in fata justitiei acele publicatii care deformeaza grav fie activitatea, fie imaginea Senatului". In plus, liderul grupului PRM mai propunea ca Senatul sa initieze o lege privind atat dreptul la replica in presa scrisa, cat si o lege a presei. "Nu trebuie sa admitem sa se prezinte distorsionat activitatea Senatului timp de 15 ani de zile", a declarat Mihai Ungheanu.
Publicat de : ---
Data publicării: 16 Mar 2006 - 06:32
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=15823&titlu=Botnita_pentru_ziaristi