Catusele lui Basescu [1]

De ceva vreme, sabiile ascutite sunt invartite in aer cu atata dibacie incat ti-e si frica sa mai iesi din casa

.

Strans cu termopanul, Nastase nu a reusit sa fie niciodata atat de patetic, invocand de la suferinta copiilor sai pana la faptul ca s-ar fi opus arestarilor oamenilor politici pe vremea cand era premier (mai putin in cazul Ciuvica, nu?). Dinu Patriciu trece printr-un cosmar si el, chemat la tribunal la caderea noptii, Sorin Rosca Stanescu se agita pentru a-si demonstra nevinovatia, Miron Mitrea se da barbat in fata ziaristilor, cu ceva vreme in urma Iacobov isi ridica mainile incatusate in aer spunand ca sunt "catusele lui Basescu", iar Marian Iancu sau Ovidiu Tender sunt si ei la un pas de a vedea aceleasi catuse.

In mod bizar, cu totii acuza politizarea anchetelor, aratand cu degetul catre un singur papusar: Traian Basescu. Insa cu cat acuzele sunt mai dese, cu atat Basescu urca vertiginos in clasamentul popularitatii, atingand acum 63%, cu trei procente mai mult fata de luna decembrie. Presedintele vorbeste despre grupuri de interese si, mai nou, despre grupuri mafiote, dar nimeni nu s-a intrebat pana acum daca vocea lui este cea a unui haiduc care rataceste prin paduri intunecate, care se asaza la panda la drumul mare asteptandu-i pe ciocoi, sau este vocea unui alt grup de interese, baricadat la Cotroceni si interesat sa plateasca polite mai vechi?

Cert este ca, in aceasta incredibila disputa, Basescu se foloseste de instrumentele cele mai dragi lui, serviciile secrete. Evident, Timofte si Fulga nu sunt prietenii presedintelui, dar nici nu-si permit sa fie prietenii dusmanilor lui.

Asadar, centrele de conflict au fost deja stabilite, numai ca Basescu a deschis prea multe fronturi, chiar si in conditiile in care serviciile secrete, Ministerul de Interne si Parchetul ii sunt loiale. Riscul cel mai mare se contureaza: Basescu, bolnav de neincredere, s-a autoizolat, renuntand la aliatii sai politici initiali, pe care i-a transformat in inamici, castigand altii in schimb, precum Vadim Tudor si Becali, doi bufoni de nefolosit intr-un altgoritm politic. Strategia pare defectuoasa numai si pentru ca istoria, de la Imperiul Roman si pana la cel al Reich-ului, cunoaste nenumarate personaje similare care, coplesite de efortul belicos depus, au obtinut rezultate contrarii. Ele au sfarsit deschizandu-si venele sau inghitind pastile de cianura in timp ce consilierii lor se foiau in anticamera.


Publicat de : ---
Data publicării: 25 Feb 2006 - 08:10
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=15065&titlu=Catusele_lui_Basescu