Rromii vor fi recunoscuti drept victime ale Holocaustului [1]

Rromii vor fi recunoscuti drept victime ale Holocaustului
Senatorii au fost de acord, ieri, cu solicitarea presedintelui Traian Basescu ca rromii sa fie recunoscuti ca victime ale Holocaustului din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial

. Ei au dezbatut cererea de reexaminare a presedintelui Basescu referitoare la proiectul de adoptare a Ordonantei privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savīrsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii.
Nati Meir cere suspendarea lui Vadim din calitatea de senator
Deputatul independent Nati Meir, fost membru al PRM, a depus, ieri, la conducerea Senatului, o sesizare prin care cere destituirea presedintelui PRM Corneliu Vadim Tudor din functia de vicepresedinte al Senatului si suspendarea acestuia din calitatea de senator. Nati Meir, care a ajuns īn Parlament pe listele PRM, este nemultumit de faptul ca a aparut poza sa pe post de Hitler, avīnd ca titlu "Hai sictir, Nati Meir ca mirosi a cimitir!", īn revista pe care o conduce Vadim Tudor. Nati Meir spune ca este pentru prima data cīnd un evreu a fost facut de Vadim nazist, Hitler. "Eu sunt Hitler?(...) Eu n-am visat īn viata mea ca o sa fiu Hitler", se plīnge Nati Meir, precizīnd ca a depus o plīngere penala la adresa lui Vadim Tudor, cerīndu-i liderului PRM daune morale de doua miliarde de lei noi.
Publicat de : Nicoleta Vera
Data publicćrii: 24 Feb 2006 - 07:19
 

Link ŗtire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=15006&titlu=Rromii_vor_fi_recunoscuti_drept_victime_ale_Holocaustului