Basescu: "Am invatat respectul de la otomani" [1]

Presedintele Traian Basescu le-a prezentat qatariotilor imaginea unei Romanii tolerante prin traditie

.

Romania este un mediu politic si economic prietenos pentru musulmani. Acesta este mesajul pe care l-a transmis, ieri, presedintele Traian Basescu, aflat intr-o vizita de 24 de ore in Qatar, oamenilor de afaceri locali, veniti intr-un numar destul de mic sa-l intalneasca.

Scandalul caricaturilor i-a oferit lui Basescu prilejul de a face diferenta intre tarile europene: "Spre deosebire de alte tari din Europa, Romania are o importanta comunitate musulmana, am fost educati sa traim impreuna, sa muncim, sa ne respectam reciproc credintele si obiceiurile".

In opinia presedintelui, romanii au invatat respectul de la Imperiul Otoman care, desi ne-a cucerit, n-a distrus niciodata o biserica ortodoxa.

"Am fost timp de 500 de ani intr-o zona de foarte mare interes pentru fostul Imperiu Otoman. De cateva ori, teritoriul nostru a fost ocupat de turci, dar n-au distrus niciodata o biserica. Am invatat respectul de la Imperiul Otoman, care n-a atacat niciodata o biserica crestina", a interpretat Basescu, in maniera proprie, traditia de toleranta a poporului roman.

Armonia intre romani si musulmani ar fi si explicatia pentru care armata noastra nu a pierdut niciun soldat in Irak: "In ultimii ani n-am pierdut niciun soldat in Irak doar pentru ca armatele noastre sunt intr-o relatie de prietenie cu localnicii si in zonele unde sunt trupele noastre nu sunt actiuni teroriste, nu sunt situatii ostile intre romani si irakieni. Este o dovada in plus ca am stiut cum sa stam impreuna cu musulmanii".

Multumiri pentru Al-Jazeera

Traian Basescu a vizitat si studiourile televiziunii Al-Jazeera, de unde au fost transmise imaginile cu cei trei ostatici romani. Seful statului a multumit postului qatariot pentru ajutorul dat Romaniei la eliberarea celor trei jurnalisti romani rapiti in primavara anului trecut in Irak.

In cautarea banilor qatarioti

Miza vizitei lui Traian Basescu in Qatar este politica si economica. Romania ar fi interesata sa atraga fonduri de investitii si sa exploreze posibilitatea de a importa gaz lichefiat din Qatar. Pentru a-si face o idee in legatura cu oportunitatile economice, Traian Basescu le-a oferit qatariotilor informatia ca in tara noastra exista cea mai mare suprafata de teren agricol pentru produse ecologice.

Istorie

Qatar, un aliat emancipat Dominat mii de ani de Persia si mai recent de Bahrain, Imperiul Otoman si Marea Britanie, emiratul Qatar a devenit stat independent la 3 septembrie 1971. Din 1995, emiratul este condus de Hamad bin Khalifa Al Thani, care a preluat controlul tarii de la tatal sau, Khalifa bin Hamad Al Thani, in timp ce acesta din urma era in vacanta in Elvetia, in urma unei lovituri de stat de catifea. Tatal sau a fost acuzat ca si-a insusit fraudulos banii proveniti din vanzarile de petrol. Cu o economie bazata pe exporturile de petrol si gaze naturale, Qatarul este statul in curs de dezvoltare cu cel mai mare venit pe cap de locuitor - 39.600 de dolari in 2005. Emiratul gazduieste Centrul Unificat de Comanda al fortelor armate americane in Orientul Mijlociu, precum si o importanta baza aeriana a SUA.

Acelasi semnal de toleranta si ospitalitate pentru investitiile qatariote l-a dat Traian Basescu si emirului Amir Hamad bin Khalifa Al Thani, care l-a primit ieri pe seful statului roman la resedinta sa din Doha, un palat alb cu spatii interioare imense.

Qatarul este interesat sa construiasca un terminal de gaz lichefiat la Constanta, eventual si cu participarea financiara a Romaniei, pentru exportul in Ucraina si Polonia, i-a spus emirul presedintelui Traian Basescu.

Problemele legate de importul de gaz natural din Rusia, din aceasta iarna, l-au mobilizat pe seful statului sa caute o sursa alternativa, Qatarul fiind unul dintre cei mai importanti exportatori de gaz lichefiat din lume.

Seful statului roman a plecat incarcat de cadouri din Qatar. De la Camera de Comert si Industrie locala a primit macheta unei corabii de 30 de centimetri, care pare suflata cu aur. Presedintele a spus ca ar prefera sa nu fie din aur pentru ca atunci ar trebui sa o declare.

El a oferit in schimb placheta Palatului Cotroceni, iar pe emir l-a cadorisit cu un vas de sticla, creatie a lui Ion Nemtoi, un artist la moda in lumea politica damboviteana.

A fi sau a nu fi coruptie

"Mediul de afaceri din Romania nu mai este afectat de marea coruptie", i-a asigurat Traian Basescu pe oamenii de afaceri qatarezi. Ulterior, el a simtit nevoia sa faca precizari deoarece, in Romania, discursul sau ataca in principal grupurile de interese mafiote.

Seful statului si-a exprimat increderea, bazandu-se si pe ultimele rapoarte BERD, marea coruptie e pe cale de disparitie. "Asa cum am mai spus, acest guvern nu este corupt, dar este in pericol", a adaugat presedintele.

 

Basescu in Qatar - basearabi.JPG


Publicat de : ---
Data publicării: 16 Feb 2006 - 07:10
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14682&titlu=Basescu____Am_invatat_respectul_de_la_otomani__