De ce tace Traian Basescu? [1]
Traian Basescu poate sa castige si atunci cand tace
. In scandalul
politicieni contra DNA, nu a vorbit, desi avea ce spune. A înlocuit
poliloghia despre sistemul ticalosit cu o tacere suverana. A invitat
partidele la consultari. Putea sa joace si altfel: sa decreteze
falimentul clasei politice, compromisa dupa ce s-a unit cu coruptia, sa
provoace anticipate. Ar fi castigat pentru partidul sau, pentru
ca niciodata poporul, civicii, ambasadele si presa nu i-au fost mai
favorabile decat acum, cand apare ca ?singura solutie? la
politicianismul gregar si corupt.
Dupa votul din Senat, aliatii Melescanu-Hasotti-Berceanu l-au implorat
pe Traian Basescu ?sa repare? legea. Atunci, Melescanu a rostit pentru
prima oara sintagma ?singura solutie?. Basescu era singurul care mai
putea sa salveze DNA-ul, prin nepromulgarea legii. Au urmat Ambasada
SUA, Delegatia Comisiei Europene, premierul si un grup de intelectuali,
printre care Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu,
semnatari ai un ?apel la solidaritate pentru combaterea coruptiei?.
Intr-o tara normala, astfel de apeluri catre presedinte ar suna ca
dracu?. Parlamentari care spera sa le vina mantuirea de la Cotroceni,
ambasadori care fac cereri imperative, un premier pe-o singura roata
care cauta echilibru la Presedintie si, în fine, niste spirite
democratice care-si pun sperantele într-un singur om ? în ce lume
traim?
Raspunsul este dureros: traim într-o lume la marginea disperarii. Cum
sa primesti altfel decat cu disperare realitatea ca nu exista putere si
opozitie, ci o singura familie fericita, care viermuieste sub
vremelnice stindarde politice?! Ce încredere sa mai ai în democratie
cand institutiile asa-zis democratice - Parlamentul, Curtea
Constitutionala, CSM-ul ? sunt împanate cu personaje sinistre, cu
creier rosu?!
Increderea oarba a unora în Traian Basescu vine din disperare. Pentru
ca este oarba, ea sterge detaliul minor ca acela chemat sa duca lupta
anticoruptie este el însusi inculpat. Pentru multi, dosarul Flota chiar
nu mai conteaza daca lucrurile se misca. Iar acesta este, pana la urma,
meritul lui Traian Basescu: dupa un deceniu de somn usor, a pus
lucrurile în miscare. Anticoruptia este o chestiune de vointa politica,
chiar si a unui singur om.
De ce tace acum Traian Basescu? Ca sa lase ecoul aplauzelor sa se
rostogoleasca mai mult în aer? Ca sa stoarca apoi, ca mediator, maximum
de profit de imagine din aceasta afacere urat mirositoare? Posibil. E
limpede ca, deocamdata, anticoruptia se face în perspectiva avantajului
politic, pe algoritm si la presiunea directivei UE ?big fishes?. Dar
fata de anticoruptia lui Iliescu si Nastase, acum este altceva.
Auzim diversi analisti si politicieni, care spun ca ?hotii striga
hotii?, ca Justitia Monicai e sub bocanc politic si ca DNA-ul lui Morar
este ?stalinist?. Unul e chiar Adrian Nastase. Nu e un fitecine. E un
fost prim ministru, baricadat acum în spatele usii de la Camera
Deputatilor, de unde se da victima politica. In loc sa deschida larg
usile pentru a arata ca nu are nimic de ascuns, face spectacol, se
tavaleste pe jos, nu recunoaste institutii si proceduri ale statului.
Si dorea sa fie presedinte?
Daca am intra în logica lui ?toti sunt hoti?, ar trebui sa plecam
definitiv în Congo. Din disperare, vrem sa credem însa ca mai sunt
oameni onesti: de pilda, ca nu degeaba atat de multi o urasc pe Monica
Macovei. Ca Tariceanu n-a încercat degeaba s-o puna în rama, alaturi de
el si de Patriciu. Ca Ion Iliescu n-a vituperat degeaba ca ?doamna
Macovei este o abuziva?. Ca puterea lui Copos si Verestoy nu s-a
bucurat degeaba cand a trantit DNA-ul.
Ca disperarea din ochii urmaritului Nastase, care se opune penibil
perchezitiei, nu este degeaba. Licarul de ura din privirile lor este
leacul disperarii noastre.
Publicat de
:
Florin NegruĆŁiu
Data publicării: 15 Feb 2006 - 06:00
| |
|