Chiulul face ravagii in Coalitie
 Trei legi prioritare au cazut la Senat

Trei proiecte de legi importante pentru integrare sau inscrise in categoria prioritatilor guvernului au cazut ieri la Senat pentru ca nici de aceasta data Coalitia nu a reusit sa adune macar 69 de voturi pentru a putea trece legile organice

. Proiectul de lege privind noul Cod vamal si ordonanta privind sistemul asigurarilor sociale pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, dar si proiectul care asigura protectia salariatilor in cazul transferului intreprinderii nu au reusit sa treaca in conditiile in care cele trei acte normative erau de natura organica. Daca in cazul ordonantei senatorii nu au parut a fi prea afectati, in cazul Codului vamal, care a cazut pentru ca doi senatori de la putere nu au fost prezenti in sala, se fac diligente pentru reluarea votului in sedinta de luni. Liderul de grup al Aliantei, Puiu Hasotti, a facut rapid o situatie a prezentei in cazul senatorilor Coalitiei. ,De la PC au lipsit 8 senatori din 12, de la UDMR au lipsit 6 din 10, iar la Alianta au lipsit 3 din 49". Mihail Lupoi, Ionut Popescu si Stefan Antonie, toti de la PNL, ,au contribuit" la picarea celor trei proiecte organice. Desi, mai ales dupa scandalul cu retinerea banilor din indemnizatie, senatorii chiulangii au fost avertizati sa nu mai lipseasca, situatia nu s-a imbunatatit. Liberalul Varujan Vosganian chiar a si spus ca ,Nu avem ce sa le facem, tine de bunul-simt al fiecaruia". Nicolae Vacaroiu a declarat ca ar trebui incuiate usile Senatului, dupa ce se realizeaza cvorumul.
Publicat de : Beatrice Nechita&nbs
Data publicării: 16 Dec 2005 - 06:43
 

Link știre