Copiii nu se ingramadesc in „Orasul lui Mos Craciun” [1]

Alexandra DutulescuLuni, 12 Decembrie 2005 Lipsa de imaginatie a organizatorilor nu-i mai atrage pe micuti in targurile special amenajate pentru ei Targurile „Orasul lui Mos Craciun” si „Cred in Mos Craciun” sunt doar doua dintre evenimentele de sezon care nu au starnit prea tare curiozitatea bucurestenilor zilele acestea

. Organizate unul in centrul Capitalei, langa Ateneul Roman („Cred in Mos Craciun”), iar celalalt in Parcul Titan („Orasul lui Mos Craciun”), acestea vor fi deschise pana in prima zi de Craciun, dar pana acum nu au atras multi doritori. Chioscurile din lemn, cu acoperisuri colorate in rosu, verde sau galben, frumos ornate cu beculete si fundite sunt goale si stau inchise aproape intreaga zi. Casutele de langa Ateneu se deschid, de obicei, dupa pranz, iar cei mai multi clienti apar seara, dupa ora 17.00, cand incep si spectacolele. Restul casutelor sunt rezervate copiilor dornici sa-l astepte pe Mos, dar micutii nu prea s-au ingramadit sa le viziteze, cel putin pana acum. Colinde asezonate cu vin fiert In Piata „George Enescu”, din apropierea Ateneului Roman, doar 20-30 de curiosi se plimbau ieri, zgribuliti, printre chioscurile cu obloane trase. Multi nu stiau ca abia spre seara se vor putea delecta cu spectacole muzicale si colinde traditionale. Langa o casuta, cativa oameni stateau ciorchine in fata unui gratar improvizat: mancau cu pofta mititei aburinzi. Pe usa casutei scris cu litere de-o schioapa: „Vin fiert / Tuica fiarta - 20 RON/paharul”. La un alt chiosculet, o femeie privea micile cadouri expuse: catelusi si ursuleti din plus, ornamente si globulete colorate pentru pomul de iarna. Piticii si zanele vin abia spre seara In Parcul Alexandru Ioan Cuza (Titan), „Orasul lui Mos Craciun” avea ieri portile inchise. Targul se va deschide dupa-amiaza. Spatiul este impodobit cu zeci de figurine luminoase: pitici, zane si alte personaje de poveste. De la singura casuta din lemn deschisa poti cumpara vin fiert, ceai si cafea, floricele de porumb si ciocolata. „Ieri am vandut doar eu si cu vecinu’, da’ azi el nu a mai venit, sunt doar eu”, a spus singurul vanzator din „Orasul lui Mos Craciun”. „Nu stiu daca pana pe 24 (n.r. - decembrie) o sa-mi scot suta de euro”, a adaugat el, referindu-se la taxa pe care a platit-o ca sa poata face comert in orasel. La el, vinul fiert si cafeaua fierbinte costa 15.000 de lei vechi, iar un ceai, un leu greu. Spectacole pentru pensionari Sectorul 3. Primaria Sectorului 3 invita pensionarii la spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat Bucuresti. Cei interesati pot veni in str. Dr. Iuliu Barasch, nr. 15, cu talonul de pensie, pentru a beneficia de bilete la pret redus -  4,20 lei noi. Spectacolele se joaca marti, 13 decembrie, sambata 17 si duminica 18 decembrie, la ora 18.00.
Publicat de : ---
Data publicării: 12 Dec 2005 - 05:52
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=12831&titlu=Copiii_nu_se_ingramadesc_in_„Orasul_lui_Mos_Craciun”