Crizele Presedintelui [1]

Intr-un an de zile de mandat, presedintele Basescu, asa cum a promis la investire, a jucat tare cu tara, pricopsindu-se cu opt crize care i-au adus un deficit de imagine de aproape 20 de procente

. Si asta nu e tot: presedintele a pierdut doua femei importante in viata sa, Elena Udrea si Stana Anghelescu, s-a ales cu o tentativa de botez si cu promisiunea unor ulcele cu lapte de la un taran din Vadu Rosca, ce intre timp si-a vandut vaca la iarmaroc. Tema anticipatelor, corecta la vremea respectiva, a esuat lovita chiar de catre presedinte, desi chiar el a lansat-o. Inundatiile au lasat mii de suflete pe drumuri, prinzand Puterea pe picior gresit. Ele s-au suprapus cu criza rapirii celor trei jurnalisti a carei finalitate a fost contabilizata in conturile de imagine ale presedintelui. Cam la vremea concediilor, cand clasa politica dormiteaza legal, la umbra palmierilor, dar nu cei de la Mamaia, seful statului a lansat o torpila: un ziarist l-ar fi amenintat intr-o convorbire telefonica, "in ziua in care la Parchet era anchetat un personaj oarecare". Presedintele nu a putut proba ulterior aceasta poveste. La sfarsitul toamnei, Traian Basescu a revenit asupra unei declaratii, facute in vara, referitoare la telefonul dat de premierul Tariceanu procurorului general, Ilie Botos, in cazul Patriciu. El a recunoscut ca avea cunostinta despre aceasta convorbire insa oficial a negat pentru a evita un scandal politic. Presedintele a mai spus ca a cerut premierului sa-si vada de treaba iar procurorului general sa aplice legea. La doar cateva saptamani, Mugur Ciuvica, seful Grupului de Investigatii Politice, facea publica o inregistrare audio a unor declaratii facute de Traian Basescu, in iunie 1999, intr-o situatie asemanatoare celei din "cazul Patriciu".
Publicat de : ---
Data publicării: 12 Dec 2005 - 05:38
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=12738&titlu=Crizele_Presedintelui