Masinute nou-noute pentru deputati [1]

Alesii se pregatesc sa se innoiasca de Craciun, asa, drept rasplata pentru chiulul prelungit din aceasta ultima sesiune a anului

. Pentru ca Mosul o sa le aduca cate o Dacia Logan cu toate imbunatatirile de rigoare, ei vor trebui sa predea la schimb vechile Dacii SuperNova pe care le-au primit din dotarea Camerei Deputatilor. Biroul Permanent al acestui for a aprobat ieri un memorandum intern prin care alesii sunt somati sa aduca vechile autoturisme in perioada 13-22 decembrie, astfel incat procedura de predare sa aiba loc pana ce vor intra in vacanta de iarna. Contractul dintre Camera Deputatilor si SC Automobile Dacia S.A. prevede ca cele 345 de masini aflate in dotare sa fie preluate in acest interval de timp pentru ca furnizorul sa dea la schimb autoturismele Logan 1,6 Ambition Marine, achizitionarea noilor Dacii costand nu mai putin de 90 de miliarde de lei vechi. In conditiile in care vechile Dacii au fost evaluate la 1.200 de euro, pentru fiecare autoturism nou achizitionat prin schimb si prevazut cu accesorii suplimentare Camera va beneficia de o reducere si va plati doar 7.100 de euro. Grupurile parlamentare trebuie sa prezinte o lista cu deputatii care vor sa intre cat mai repede in posesia "cadoului" de Craciun. Daca anul viitor vor conduce autoturisme noi, in schimb alesii neamului se lamenteaza ca vor avea mari probleme cu cazarea si facturile de intretinere. Presedintele Adrian Nastase s-a plans ca asa cum a fost aprobat bugetul forului legislativ pe 2006, deputatii vor avea dificultati majore cu hotelurile care cer o majorare a tarifelor. El a mai spus ca la alocarea sumelor pentru anul viitor nu s-a luat in calcul nici macar rata inflatiei, iar administratia Camerei Deputatilor va ramane restantiera si nu va putea tine pasul cu notele de plata la utilitati.


Publicat de : Roxana Preda
Data publicării: 08 Dec 2005 - 09:17
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=12204&titlu=Masinute_nou_noute_pentru_deputati