„Solutia imorala” tradeaza din nou [1]

Carmen Epuran, carmen

.epuran@evz.roLuni, 05 Decembrie 2005 Consilierii galateni ai Partidului Conservator au votat cot la cot cu PSD instalarea unui vicepresedinte social-democrat in consiliul judetean Protocolul de colaborare dintre Alianta PNL-PD si Partidul Conservator in judetul Galati este in aer, dupa ce conservatorii au votat vineri, cot la cot cu pesedistii, realegerea unui vicepresedinte al consiliului judetean din partea PSD. Consilierii PNL si PD au parasit sala de sedinte in semn de protest fata de „tradarea” consilierilor conservatori. Complicitate PC-PSD impotriva Aliantei La sedinta de vineri seara a CJ Galati, alegerea vicepresedintelui nu era pe ordinea de zi, insa pesedistii, in complicitate cu presedintele conservator al consiliului, Eugen Durbaca, au reusit sa puna acest punct pe ordinea de zi. Consilierii PD si PNL s-au opus si au cerut pauza pentru consultari. Durbaca a refuzat sa o acorde, iar grupul de consilieri PNL si PD a parasit sala. Ca atare, consilierii PSD si PC au votat, in bloc, alegerea lui Eugen Chebac (PSD). Protocolul de colaborare este suspendat Vicepresedintele pesedist ales vineri seara la sedinta ordinara a CJ a mai fost ales pe acelasi post in urma cu cateva saptamani, insa validarea a fost blocata din cauza „unor neregularitati” din timpul votului. Liderii locali ai Aliantei au reclamat atunci faptul ca cei mai multi dintre consilierii PC „au tradat”, votand cu PSD. Prima alegere a lui Eugen Chebac a dus la ruperea „de facto” a protocolului de colaborare dintre PNL, PD si PC in Galati. Tradare cu premeditare Pe liderii conservatori de la centru nu i-a luat prin surprindere alianta de conjunctura pe care organizatia din Galati a facut-o cu PSD. „Nu e batalia noastra. Colegii nostri din coalitie ne injura dimineata, tipa ca nu-stiu-ce facem, iar seara vor sprijin”, ne-a declarat ieri purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca. Acesta a adaugat ca problema de la Galati trebuie sa fie rezolvata exclusiv de PD si PNL, pentru ca ei au suspendat protocolul. „Cei de la PC nu au facut nicio declaratie impotriva liberalilor sau democratilor. In schimb, PNL, dar mai ales PD, ne ataca sistematic si ne calomniaza in presa. Nu stiu ce gandesc colegii de la PD”, ne-a mai spus Ciuca, adaugand ca liderii locali ai PC nu aveau nicio obligatie sa-i sprijine pe liberali si democrati. In tabara Aliantei, situatia de la Galati nu pare deloc ingrijoratoare. Liberalul Eugen Nicolaescu ne-a spus sec ca situatia, pe care nu o cunostea, va fi discutata in cadrul coalitiei, iar democratul Cristian Radulescu ne-a trimis la liderul local, Mircea Toader, „care este responsabilul partidului acolo”. Politica duplicitara Ultimul act de tradare de mare amploare pe care l-a copt PC a fost la votarea Legii statutului minoritatilor, in Senat, unde conservatorii au facut opozitie alaturi de PSD si PRM, iar statutul a picat. Liderii Aliantei le-au cerut in mod repetat conservatorilor, in vara acestui an, sa sprijine schimbarea presedintilor pesedisti ai legislativului, dupa ce alesii PC au tras de timp in parlament pentru a amana dezbaterile pana in toamna. La sfarsitul lunii iulie, senatorii PC au pus umarul, alaturi de cei ai PSD si PRM, la modificarea Legii referendumului, astfel ca opozitia a impus, spre disperarea aliatilor, interzicerea referendumului in timpul perioadelor electorale. Cea mai importanta tradare ramane insa instalarea lui Nicolae Vacaroiu si a lui Adrian Nastase in fruntea Senatului si a Camerei Deputatilor, gratie votului conservatorilor.
Publicat de : ---
Data publicãrii: 05 Dec 2005 - 06:57
 

Link ºtire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=11507&titlu=„Solutia_imorala”_tradeaza_din_nou