'Băsescule, ai pus-o! Încă un rînd!' - comentariu de Gheorghe Voicu [1]

'Îi place. Se topește. În fața lui, generali ai Armatei Române, care, într-o ceremonie în premieră, îi prezintă drapelele de luptă. Chiar aici, la Cotroceni, Palatul lui! Cine-i domnul pe care e gata să-l pufnească rîsul atunci cînd generalii îi prezintă drapelul? Este el, Traian Băsescu.'

Comandantul Suprem al Forțelor Armate. Comandantul României. Darnică viața cu președintele, nu? Probabil că nici el nu și-ar fi putut închipui vreodată că va ajunge chiar aici. Și zic "chiar aici" pentru că este un ambițios. Atît de ambițios că vrea să schimbe din temelii România. Așa cum crede el că e bine. Ceilalți nu mai contează. Ciudată viața acestui președinte român. Chiar el o spune: mai aducea niște blugi, niște baxuri de țigări de prin călătoriile pe mare. Nu e greu de închipuit ce făcea cu ele. Nu rata ocazia de a mai face vreun chef prin cîrciumile din porturi. Uite că a fost și la Anvers; cam în penumbră această perioadă.

A intrat și în politica postdecembristă: gură mare, scandalagiu, băiat frust, din popor, mai spune și prostii. Dar simpatic. Și nu oricum, ci simpatic foc. Omul cu care să bei, numai din plăcere, o bere. Și să mănînci mici. Cel mai potrivit tip cu care să faci un grătar. Cel mai, cel mai și inofensiv. Cam așa l-a văzut publicul. Iar votanții lui, într-o psihoză inexplicabilă, i-au devenit fani. Nici o acuză, nici o poveste mai întunecată despre viața lui nu i-au schimbat imaginea. Intangibil și indestructibil. Băiatul simpatic nu putea face măgării.

Dar nimeni nu-și imagina că excelentul băutor de whisky, dar și talentatul dansator de manele, poate ajunge președinte. O funcție, nu-i așa, cu o imagine de om sobru, cultivat și devreme acasă. Dar Băsescu a realizat miracolul! Și e președinte, comandant, șef. E cel mai tare. Și de aici și noul vis: că e cel mai bun. Și e enervat de cei care spun că nu. Să ne imaginăm că seara, după ce se satură de privit la talk-show-uri și de savurat informațiile secrete (numai ale lui, ce deliciu!), iese pe aleile de la Cotroceni. La o țigară. (E un viciu, nu rezistă, chiar dacă e o manifestare oficială - priviți-l în astfel de momente: se retrage și fumează stingher și singur - pentru că el e, nu numai la o țigară, singur, n-are prieteni adevărați). Și se gîndește că viața a fost generoasă cu el.

E adevărat, trecutul îi mai bate în geam, amenințător: Anversul, lumea serviciilor secrete, vreun act de la Primărie. Și cîte neștiute, dar el știe că, odată, multe dintre ele vor deveni știute. Cînd viața te ține mereu în top, uiți că vine și momentul notei de plată. Exact ca la restaurant: mănînci, bei, te bucuri și apare, îmbrăcat în negru, chelnerul. Cam asta a fost viața lui Băsescu: un chef la restaurant. Dar acum, pe aleile de la Cotroceni, la o banală țigară, viața e în roz. Pînă la nota de plată mai e. Și din nou să ne imaginăm că, privindu-și trecutul și văzînd unde a ajuns, va spune: "Băsescule, ai pus-o! Hei, România, încă un rînd!". P.S. Nu știu dacă Traian Băsescu e un președinte bun sau un președinte rău. Rămîne de văzut. Dar e un personaj interesant. Și unic. Și mai are și chelie. Aici nu mai am nici o îndoială.

(articol preluat din cotidianul 7 Plus)

Publicat de : ---
Data publicării: 03 Dec 2005 - 07:13
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=11355&titlu='Basescule__ai_pus_o__Inca_un_rind_'___comentariu_de_Gheorghe_Voicu