Parlamentarii au uitat
 de Ziua Nationala

PENTRU PRIMA OARA in ultimii ani, parlamentul nu va marca Ziua Nationala a Romaniei printr-o sedinta solemna

. Birourile Permanente ale celor doua Camere au constatat, ieri, ca nu mai pot organiza acest eveniment intrucat nu mai au timp sa trimita invitatii reprezentantilor corpului diplomatic. ,O sedinta festiva nu se poate face, mai ales de Ziua Nationala, pe picior", a argumentat presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, care a adaugat ca ,nu sunt conditii si nu facem o improvizatie". Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a spus ca, la momentul in care a fost deschisa discutia despre necesitatea organizarii unei sesiuni solemne de 1 Decembrie, toata lumea a fost de acord ca bugetul este prioritar si ca programul alesilor nu trebuie aglomerat. ,S-a considerat ca parlamentarii pot sa mearga in judetele lor, sa participe la actiunile organizate cu ocazia Zilei Nationale in capitalele de judet", a mai zis Nastase. Propunerea organizarii unei sedinte comune a fost avansata, marti seara, de vicepresedintele Senatului, democratul Radu Berceanu, si sustinuta si de catre liderul senatorilor peremisti, Gheorghe Funar. De altfel, mai multi parlamentari fusesera anuntati sa se prezinte, ieri dimineata, in sala de plen, pentru o sesiune solemna a Legislativului. Decizia Birourilor Permanente i-a nemultumit pe reprezentantii partidelor politice. Pacuraru da vina pe functionari Senatorul PNL Paul Pacuraru, membru in Biroul Permanent al Senatului, spune ca discutiile privind organizarea unei sedinte solemne s-au purtat cu mai bine de o saptamana in urma, dar ca ,furati de prezenta la buget" au uitat, pur si simplu, sa mandateze stafful tehnic sa se ocupe cu organizarea acestui eveniment. ,Azi, e clar ca nu se mai putea face nimic. Iar in Birourile reunite s-a votat ca aceasta sedinta sa nu mai aiba loc. Initial, ar fi trebuit ca sedinta de miercuri sa fie intercalata cu o scurta sedinta solemna, dar nu mai aveam cum sa trimitem invitatiile corpului diplomatic. Iar daca le trimiteam de dimineata, radea o saptamana Europa de noi", spune Pacuraru, care, desi nu-si mai aduce aminte cu exactitate, recunoaste ca asa ceva nu s-a mai intamplat in parlament. La PSD, lucrurile au fost si mai comice. Marti seara, imediat dupa ce parlamentul a dat votul pe buget, parlamentarii PSD au fost anuntati ca miercuri, la ora zece, va fi o sedinta solemna. De venit, au venit insa doar o parte din parlamentari, cei mai multi plecand rapid in teritoriu dupa ce ,au scapat" de buget. Mult mai sincer decat multi din parlamentari s-a dovedit a fi presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, care a reconoscut ca ,aparea riscul ca pe fondul absenteismului sa fie doar cel mult o suta de oameni. Acesta e principalul motiv pentru care nu a mai avut loc sedinta", spune Vadim. Democratii ar pune la Cotroceni statuia Reginei Maria Printr-o initiativa legislativa, grupul senatorilor PD propune ca la Palatul Cotroceni sa se ridice o statuie a Reginei Maria pe motiv ca ,a fost cea mai frumoasa regina in epoca sa, mama ranitilor si sufletul romanilor in primul razboi mondial". Cativa parlamentari isi facusera deja aparitia pe holul din fata salii de sedinta chiar inainte de ora 10.00, asteptand cu nerabdare inceperea sedintei solemne. Pe masura ce se apropia momentul, tot mai multi senatori si deputati se indreptau catre locurile lor din sala. Vestea ca evenimentul nu va mai avea loc s-a raspandit cu repeziciune printre cei care fusesera convocati de cu seara, provocand firave proteste din partea acestora. Dupa ce s-au convins ca nu au fost subiectul unei glume proaste, alesii s-au resemnat, si-au apucat gentile si au iesit bodoganind din sala. Unii dintre ei au urcat la birouri, altii s-au refugiat la restaurant pentru o gustare. Cei mai multi au preferat insa sa sara direct in masina si s-o porneasca spre circumspcriptiile in care au fost alesi.
Publicat de : Beatrice Nechita&nbs
Data publicării: 01 Dec 2005 - 07:18
 

Link știre