Verdict CSM: telefonul da, Tariceanu nu [1]

 Marius Iosef  marius

.iosef@evz.ro Narcis Iordache narcis.iordache@evz.roJoi, 01 Decembrie 2005 Subordonatii lui Lupascu i-au scos basma curata pe Tariceanu, Iliescu si Nastase in ancheta privind telefoanele pe care acestia le-au dat procurorilor Vinovat e telefonul!” Aceasta este concluzia la care au ajuns ieri membrii Consiliului Superior al Magistraturii, dupa ce au discutat raportul referitor la telefonul dat de catre premierul Calin Popescu-Tariceanu procurorului general, Ilie Botos, in ziua retinerii omului de afaceri Dinu Patriciu. Dupa sase luni de la „eveniment” si la aproape o luna de la declansarea anchetei, CSM a stabilit ca premierul nu poate fi acuzat de imixtiune in actul de justitie. In opinia magistratilor condusi de Dan Lupascu, la fel de nevinovati sunt si fostul presedinte Ion Iliescu, care l-a sunat pe acelasi Botos pentru a discuta despre dosarul „Tiriac jr.”, dar si presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, care i-a telefonat lui Daniel Morar, seful Departamentului National Anticoruptie, pentru a se interesa de soarta propriului dosar. In toate aceste cazuri, inspectorii CSM au constatat ca anchetele nu au fost influentate, deci nu poate fi vorba de o imixtiune a politicului in justitie. Singurul oarecum mustrat a fost Ilie Botos, caruia i s-a reprosat ca l-a sunat pe presedintele Traian Basescu, in loc sa informeze CSM-ul in legatura cu telefonul primit de la Calin Popescu-Tariceanu. In replica, procurorul general a sustinut insa ca nu avea niciun motiv sa informeze CSM-ul, atata vreme cat discutia cu prim-ministrul nu s-a rasfrant asupra procurorilor care ancheteaza dosarul „Rompetrol”. De altfel, el a precizat ca l-a sunat pe presedinte pentru „probleme administrative”. „Procurorii au sesizat anumite disfunctionalitati legate de modul de colaborare cu structurile de control ale Ministerului Finantelor. Am considerat necesar sa-l informez pe presedinte pentru a purta o discutie la nivel inalt cu prim-ministrul pe aceasta tema”, a sustinut Ilie Botos. El a  invocat aceleasi „probleme administrative” si pentru a justifica discutiile purtate cu fostul presedinte Ion Iliescu. Intre doua palate Dupa mai bine de o ora de dezbateri, in care membrii CSM au admis totusi  ca practica telefoanelor date de politicieni anchetatorilor trebuie sa dispara pe viitor, raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Concluzia amara a apartinut presedintelui Asociatiei Magistratilor, Viorica Costiniu: „Raportul nu ajunge acolo unde este important, adica la pendularea nefireasca intre cele doua palate”. Macovei a parasit sedinta Singurul membru CSM nemultumit de raport a fost ministrul justitiei, Monica Macovei. „Ancheta in legatura cu discutia dintre Ion Iliescu si Ilie Botos cred ca s-a oprit la jumatate. Aceiasi inspectie a CSM a constatat ca din dosar lipsesc probe, ca s-a intocmit un alt rechizitoriu, mult mai usor, pentru Tiriac jr.”, a spus Macovei. Deranjata de atitudinea membrilor CSM, ea a parasit sala de sedinte cu mult inainte de finalul dezbaterilor.
Publicat de : ---
Data publicării: 01 Dec 2005 - 05:37
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=10673&titlu=Verdict_CSM__telefonul_da__Tariceanu_nu