Marți, 30 August 2005 - 09:14 AM Aleg.RO: Revocare in pas de melc

Publicat de: C.F., M.V.

Averea In timp ce liberalii si democratii isi fac planuri in legatura cu viitorii presedinti ai Camerei si Senatului, opozitia trage de timp pentru amanarea dezbaterilor. Conducerea democratilor a decis ieri sa-si reconfirme sprijinul pentru nominalizarea lui Radu Berceanu in functia de presedinte al Senatului, dupa ce va fi schimbat din functie pesedistul Nicolae Vacaroiu. Conform algoritmului, presedintia Camerei Democratilor apartine Partidului National Liberal care va decide astazi in sedinta Biroului Permanent Central cine va ocupa fotoliul lui Adrian Nastase. Numele vehiculate sunt cele ale deputatilor Dan Radu Rusanu si Titus Gheorghof, primul fiind creditat cu cele mai mari sanse. Ca o compensatie, Gheorghiof ar putea ocupa locul lasat liber de Eugen Nicolaescu in fruntea grupului deputatilor liberali. Pana mai ieri era in carti si Mona Musca, deputata cazand insa in dizgratie dupa opozitia inregistrata la adresa premierului.

Intentiile aliatilor sunt insa subminate de Opozitie, care recurge la tot felul de tertipuri pentru a trage de timp. La Camera Deputatilor, aliatii nu au reusit inca sa convoace Biroul Permanent pentru a decide data sesiunii extraordinare in care sa fie votat raportul Comisiei de regulament, definitivat ieri. Membrii Comisiei au votat ieri cu 5 voturi „pentru“ si doua impotriva - PSD in tandem cu PRM -, proiectul viitorului regulament. La randul sau, Nastase i-a anuntat pe reprezentantii Coalitiei ca numai „presedintele“ este cel in masura sa convoace Biroul Permanent al Camerei.

Aceeasi intentie de tergiversare se manifesta si in randurile senatorilor social-democrati care se pregatesc sa bombardeze comisia speciala de modificare si completare a Regulamentului cu o avalansa de amendamente, situatie care ar putea pune comisia respectiva in imposibilitatea de a le analiza pana la data de 5 septembrie cand ar trebui intocmit raportul acestui proiect. Potrivit ordinii de zi votate ieri de catre plen, senatorii opozitiei au la dispozitie trei zile pentru a-si depune amendamentele la proiectul noului regulament si la cel privind statutul deputatilor si senatorilor.

O chichita de care Vacaroiu are de gand sa se foloseasca pentru a pune bete in roate „colegilor“ din arcul coalitiei. Inca din prima zi a sesiunii, intr-un simulacru de sedinta de numai jumatate de ora, alesii Puterii au vazut un Vacaroiu voit relaxat care a incercat din start sa minimalizeze importanta sesiunii cu o prezentare succinta a stadiului lucrarilor la noul sediu al Senatului. Relaxarea presedintelui Senatului poate fi explicata si de mobilizarea greoaie a reprezentantilor Puterii, de vreme ce inainte de debutul sedintei mai multi senatori aliati butonau de zor mobilele in cautarea intarziatilor.


(626 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la C.F., M.V.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Revocare in pas de melc | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68917107582092 seconds.