Luni, 01 August 2005 - 08:41 AM Aleg.RO: PNL da semnalul pentru inlocuirea lui Nastase si Vacaroiu

Publicat de: ---

adevarul Liberalii vor propune patru teme de dezbatere pentru sedinta de luni a Consiliului National de Conducere a Aliantei "Dreptate si Adevar", printre care si cea referitoare la modificarea regulamentelor Camerei Deputatilor si Senatului, astfel incat sa fie posibila revocarea celor doi presedinti ai Camerelor. Potrivit unui comunicat remis, duminica, agentiei Mediafax, de secretarul general al PNL, Dan Motreanu, modificarea regulamentelor de functionare a Camerei Deputatilor si Senatului are in vedere posibilitatea revocarii celor doi presedinti cu majoritatea simpla a membrilor fiecarei Camere. Celelalte trei teme sunt: adoptarea proiectului de lege referitor la introducerea votului nominal in comisiile de specialitate ale Senatului si Camerei Deputatilor, ca prim pas in reforma clasei politice, modificarea Legii administratiei publice locale in vederea descentralizarii administrative si financiare, dar si pentru cresterea gradului de autonomie si respectarea principiului subsidiaritatii; implicarea tuturor primarilor, consilierilor locali si a reprezentantilor PNL si PD din administratia locala, dar si a parlamentarilor, secretarilor de stat si ministrilor celor doua partide in procesul de reconstructie rapida a zonelor afectate de inundatii.


(725 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

PNL da semnalul pentru inlocuirea lui Nastase si Vacaroiu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68989086151123 seconds.