Vineri, 29 Iulie 2005 - 08:49 AM Aleg.RO: Deputatii vor primi masini de lux si banci noi

Publicat de: B. C., M. S.

adevarul Deputatii vor incepe anul 2006 la volanul unor masini de serviciu nou-noute. Secretarul general al Camerei, Mihai Unghianu, cauta solutii pentru achizitionarea unui lot de 332 de automobile de firma, care sa inlocuiasca Daciile Nova si Supernova uzate cu care se deplaseaza in teritoriu membrii forului legislativ. Unghianu a declarat ieri ca va propune Biroului Permanent organizarea unei licitatii publice pana la sfarsitul acestui an, la care se poate inscrie orice dealer auto interesat. Si modalitatea de cumparare va fi una inedita pentru Camera, seful Secretariatului intentionand sa apeleze la sistemul "buy-back". Cu alte cuvinte, castigatorul licitatiei se angajeaza sa preia tot parcul de masini al deputatilor si sa livreze in schimb alte autoturisme, la un pret redus cu valoarea evaluata a vechilor Dacii. Secretarul Camerei nu prefera un producator anume, insa spune ca nu este exclus ca deputatii sa primeasca cate un Ford Focus, daca importatorul va oferi un pret promotional. Conditiile cumulate, pe care trebuie sa le indeplineasca viitoarele autoturisme ale alesilor sunt: sa fie de firma, sa coste cat mai putin si sa aiba garantii caat mai multe. Cele 332 de automobile ar fi intrat in posesia Camerei chiar din acest an, daca nu ar fi existat o ordonanta de urgenta a Guvernului, care interzice tuturor institutiilor de stat sa cumpere mobila si masini pana in ianuarie 2006. Oricum, deputatii vor avea parte de o surpriza chiar din aceasta toamna. La intoarcerea din vacanta, acestia vor trebui sa se acomodeze cu un nou mod de lucru, bazat pe sistemul de vot electronic, care va fi gata pana in septembrie. Mai mult, ei se vor aseza in banci noi si vor calca pe o alta mocheta, schimbari impuse de lucrarile de instalare a cablurilor instalatiei amintite.

Senatorii se muta la Palatul Parlamentului stramband din nas
Functionarii din cladirea veche a Senatului impachetau de zor in cutii si cutiute bagajele sefilor lor. Activitatea se derula insa fara prea mare elan, ieri, caci mai e aproape o luna de zile pana la termenul scadent. Conducerea Senatului a preferat insa in locul unei firme specializate in astfel de operatiuni, sa apeleze la jandarmi. In aceste conditii, angajatii Senatului se tem ca obiectele nu vor ajunge la proprietarul de drept, ceea ce va crea un haos de nedescris pentru nou-venitii intr-o cladire care si asa le da batai de cap. Un alt motiv de ingrijorare este posibilitatea distrugerii obiectelor, mai ales a celor fragile, in timpul transportului. In plus, angajatii Senatului sunt suparati ca aceasta mutare le-a dat peste cap si planurile de vacanta. Nici sefii lor nu sunt prea incantati, chiar daca nu participa efectiv la "nebunia" mutarii. Multi senatori invoca probleme cu lifturile din Palatul Parlamentului sau cu grupurile sanitare, lipsa iluminatului natural sau spatiile extrem de extinse, in care cu greu se vor gasi unul pe celalalt. Nici macar optimistii nu spera ca toate aceste probleme sa fie rezolvate pana la inceputul sesiunii ordinare, unii regretand chiar parasirea actualului sediu.

Gazdele ii asigura ca vor avea lifturi noi si WC-uri pentru toata lumea
Senatorii pot sta linistiti, vor avea destule toalete, a tinut sa-i asigure, ieri, pe parlamentarii ingrijorati de acest aspect, secretarul general al Camerei, Mihai Unghianu. "Au destule WC-uri, problema este ca sunt la distanta. Glumind, e ca si cum pe cineva l-ar apuca nevoile si ar trebui sa se duca pana in Piata Universitatii. Dar asta e situatia, asa e cladirea", a aratat Unghianu, care nu a reusit sa dea un numar exact al grupurilor sanitare din zona respectiva. El i-a sfatuit pe senatorii care urmeaza sa se mute in Palatul Parlamentului de la 1 septembrie sa se obisnuiasca "nu cu lipsurile, ci cu un alt mod de organizare a cladirii". Secretarul Camerei a facut publice cateva dintre greutatile cu care se confrunta responsabilii cu lucrarile la spatiul destinat Senatului. "Domnul Melescanu a trecut pe aici si a mers chiar in biroul domnului ambasador Chebeleu (sef al Directiei de relatii externe a Camerei - n.r.), caruia i-a spus ca acolo o sa stea el, dupa aceea au baut o cafea. A venit si domnul vicepresedinte Corneliu Vadim Tudor, care a dat cu mine de ziduri ca nu aveam cheia", a povestit secretarul general al forului legislativ care administreaza Palatul Parlamentului. Acesta a tinut sa-i linisteasca pe senatori si in privinta lifturilor la care vor avea acces si in ceea ce priveste cabinetele de care vor dispune. Astfel, potrivit lui Mihai Unghianu, cele sapte elevatoare de mare capacitate - din totatul de 40 - care sunt plasate in zonele aferente institutiei vor fi suficiente sa asigure deplasarea celor aproximativ 500 de oameni - senatori si angajati. De asemenea, toti acestia vor primi birouri mici, dar confortabile, in limita a 5 metri patrati pentru fiecare persoana, potrivit normelor existente pentru constructiile civile. Explicatia pe care Mihai Unghianu a dat-o cu privire la spatiile destul de stramte care le vor reveni celor de la Senat a facut trimitere la modul in care Casa Poporului a fost proiectata: doar 40 la suta din totalul de 275.000 de metri patrati este suprafata utilizabila efectiv, restul reprezentandu-l holurile "monumentale" cu rol decorativ. Sediul luxos pe care urmeaza sa-l ia in primire institutia condusa de Nicolae Vacaroiu a inghitit pana in prezent peste 760 miliarde de lei.


(1243 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la B. C., M. S.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Deputatii vor primi masini de lux si banci noi | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.70410013198853 seconds.