Miercuri, 27 Iulie 2005 - 08:41 AM Aleg.RO: Nastase: In momentul de fata, este imposibila o alianta PSD-PNL, dar suntem dispusi sa colaboram la nivel legislativ

Publicat de: A.M.

gardianul Presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, a declarat, ieri, ca partidul sau i-ar putea ajuta pe liberali, daca va fi solicitat, in situatii foate concrete, legate de adoptarea unor legi in Parlament, cand este vorba "de un interes mai larg al tarii". "Daca vom fi solicitati sa ajutam la guvernare din punctul de vedere al unor obiective foarte concrete - cum au fost astazi (ieri, n.r.) legile privind educatia - deci pe chestiuni concrete, in care sa putem da masura colaborarii noastre, vom face acest lucru, intrucat este vorba de un interes mai larg al tarii", a spus Nastase, raspunzand la intrebarea daca PSD va ajuta PNL sa nu aibã soarta PNTCD.

La nivelul Guvernului insa, liberalii trebuie sa decida "prin fortele lor" cum vor sã actioneze mai departe, "sub tutela sau intr-o formula de echipa”, care sa insemne, pe de o parte, o guvernare mai eficienta si, pe de alta parte, o departajare foarte clara fata de ceea ce este Presedintia". In sprijinul afirmatiilor sale, presedintele Camerei Deputatilor a anuntat ca, in termenul prevazut de Constitutie, nu a fost depusa nici o motiune de cenzura la declaratia de politica generala pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, in data de 20 iulie, in fata Parlamentului. Astfel, declaratia a devenit obligatorie pentru Guvern, a precizat Nastase. Pe de alta parte, Nastase a declarat presei ca relatia dintre el si liderul de facto al PSD, Mircea Geoana, este, pe o scala de 1 la 10, de nota 12, sau altfel spus "exceptionala”. "Comunicarea suprarenala” dintre cei doi nu se se reflecta la fel si in ceea ce priveste aparitiile televizate. In privinta unor conflicte din interiorul PSD, presedintele executiv a declarat ca nu este vorba despre "o lupta", ci de "reasezari firesti, care intotdeauna sunt inevitabile dupa schimbari de conducere".


(670 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la A.M.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Nastase: In momentul de fata, este imposibila o alianta PSD-PNL, dar suntem dispusi sa colaboram la nivel legislativ | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69783997535706 seconds.