Miercuri, 20 Iulie 2005 - 08:58 AM Aleg.RO: PD, singurul partid pentru demisie

Publicat de: Mihai Șomfelean, L.R

Gândul Decizia primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu, de a nu demisiona nu a fost bine primită de către democrați. Chiar dacă, în final, au fost de acord cu hotărârea acestuia, liderii PD care au participat la Consiliul de Conducere al Alianței D.A i-au cerut să demisioneze și au încercat, timp de circa cinci ore, într-o atmosferă deosebit de tensionată, să-l convingă că acum este momentul oportun pentru a face acest gest. “Noi ne-am prezentat la această întâlnire cu dorința de a declanșa alegerile anticipate, dar premierul nu a fost de acord. Deși am încercat să-i prezentăm care sunt avantajele unei asemenea decizii, el a refuzat”, au declarat surse din conducerea PD. Potrivit acestora, primul ministru și-a argumentat hotărârea invocând “probleme de conștiință”. Sursele susțin că premierul le-a spus partenerilor de guvernare de la PD că nu-l lasă conștiința să demisioneze acum, când țara se află sub ape. “Premierul ne-a spus că nu mai dorește să demisioneze, deoarece acest gest ar afecta procesul de refacere al țării, dar și integrarea în UE. El a afirmat că nu poate fi părtaș la eșecul integrării”, au arătat sursele.


Democrații și-au însoțit cererea de demisie adresată lui Călin Popescu Tăriceanu de explicarea faptului că se ratează un moment deosebit de prielnic ca Alianța D.A. să câștige cu adevărat puterea. De asemenea, sursele susțin că premierului i s-a atras atenția că imaginea sa și a celor două partide, PNL și PD, vor fi afectate, deoarece refuzul demisiei va demonstra inconsecvență. ”În cadrul discuțiilor, i s-a spus lui Tăriceanu că nu se poate juca demisia, că, o dată anunțată, el și ceilalți miniștri trebuie să fie consecvenți, că imaginea în politică ține și de fermitate. Premierului i s-a mai atras atenția că oportunitățile în politică se valorifică”, au mai spus sursele citate. Pediștii au avut de luptat nu numai cu prim-ministrul, ci și cu UDMR și PC, care nu au dorit schimbări politice. Lui Marko Bela și Dan Voiculescu, reprezentanții PD le-au propus ca, în schimbul renunțării la anticipate, să accepte schimbarea președinților pesediști ai celor două Camere. Răspunsul nu a fost concludent.

Reticențele UE, ca o mănușă pentru liberali

Decizia premierului Călin Popescu-Tăriceanu de a nu mai demisiona nu a fost luată ieri, după vizita de luni de la Bruxelles, așa cum a lăsat să se înțeleagă șeful guvernului. Liderii PNL căutau, de câteva zile, o soluție de ieșire din impasul creat de declarația lui Tăriceanu de a-și depune demisia după ce discută cu înalții oficiali europeni. Confruntați cu criticile dure ale presei, care le-au reproșat obsesia pentru a organiza alegeri anticipate când țara este afectată de inundanții, liderii PNL estimau că va fi practic imposibil ca, în octombrie, să convingă electoratul nu numai să sprijine Alianța, dar și să vină la vot. Speranțele liberalilor se îndreptau către un semnal politic negativ de la Bruxelles, care să permită o abandonare rezonabilă a subiectului demisiei. Pe căi diplomatice, existau deja semnale că alegerile anticipate nu sunt văzute cu ochi buni de către Comisia Europeană, astfel că planul de retragere a demisiei pe motiv de interes național fusese conturat încă de luni dimineața, dinaintea plecării lui Tăriceanu la Bruxelles. Declarația comisarului european pentru extindere Olli Rehn, care a insistat asupra faptului că România nu trebuie să se concentreze pe anticipate, ci pe îndeplinirea măsurilor de reformă în vederea aderării, le-a venit ca o mănușă liberalilor. Ieri dimineață, ei s-au gândit că opoziția Comisiei Europene, care nu era destul de fermă, nu ar fi un argument suficient ca Tăriceanu să iasă cu fața curată din acest circ. În plus, n-ar fi dat bine ca alegătorii să rămână cu percepția că prim-ministrul joacă după cum îi cîntă Bruxellesul. Așa a apărut în discursul public al premierului grija pentru reconstrucția zonelor calamitate.

Primul care a aflat de noul plan al PNL a fost președintele Traian Băsescu. Deși fusese anunțat de luni dimineața de această posibilitate, schema l-a lăsat mască pe șeful statului, care nu credea că premierul va mai reveni încă o dată asupra demisiei. În plus, Băsescu era pus într-o postură delicată. În primul rând, Băsescu subliniase că inundațiile nu sunt așa castrofale cum le prezintă presa, deci retragerea demisiei premierului nu ar fi fost justificată din această perspectivă. Apoi, Traian Băsescu se declarase public solidar cu decizia de joia trecută a lui Tăriceanu a demisiona. Prins în corzi, pentru că nu putea contracara public motivul de retragere a demisiei invocat de Tăriceanu – inundațiile –, Băsescu a fost nevoit să accepte, cu mare greutate, noua mișcare politică a PNL.

Și pediștii s-au văzut în aceeași situație ca și Băsescu, la ședința Consiliului Național de Conducere al Alianței D.A.


(559 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Mihai Șomfelean, L.R


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

PD, singurul partid pentru demisie | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.72011590003967 seconds.