Joi, 27 Ianuarie 2005 - 12:17 PM Aleg.RO: So pe Nastase!

Publicat de: ---

ziua Victor Ponta a sarit la gatul stapanului din partid dupa ce Iliescu i-a aratat ex-premierului cine conduce PSD * Seful TSD a criticat dur deciziile conducerii PSD si partidele de vanatoare ale mentorului sau si a avansat idei pentru restructurarea formatiunii politice * In prealabil, Iliescu a schimbat locatia intalnirii pesedistilor de la Sinaia la Bucuresti in ciuda anuntului lui Nastase Iliescu a preluat conducerea PSD, toate declaratiile sale de ieri inducand aceasta stare de fapt. Prezent la sedinta grupului senatorial al partidului, liderul PSD s-a comportat ca un adevarat sef de partid, cu toate ca in acest moment nici macar nu si-a anuntat oficial candidatura la conducerea principalei formatiuni de Opozitie. Cu toate acestea, Iliescu a schimbat in doi timpi si trei miscari locatia reuniunii grupurilor parlamentare ale PSD de la Sinaia la Bucuresti, trecand peste anuntul facut de liderul in functie al PSD, Adrian Nastase. Acesta a afirmat la inceputul saptamanii, ca parlamentarii PSD se vor intalni, pentru doua zile la Sinaia, pentru a discuta despre restrucutarea partidului. In fata senatorilor PSD, Iliescu a ordonat revenirea asupra locului de desfasurare a intalnirii, sustinand potrivit unor surse din partid, "ca trebuie mai multa modestie si trebuie sa se renunte la destinatiile exotice, deoarece este vorba de un partid de Opozitie". Un alt argument care sustine ideea preluarii puterii in PSD de catre Iliescu este tocmai siguranta cu care acesta a vorbit despre modificarea statutului partidului si chiar a structurilor de conducere, oferind impresia ca asupra acestor chestiuni nu mai este loc de targuiala. Mai mult, el a spus ca autoritatea pe care o detine deja in PSD ii este suficienta, fara a mai avea nevoie de o functie executiva pentru a-si demonstra calitatile de lider. Pe langa toate acestea, a mai aparut si tanarul Ponta - un vechi sustinator al lui Nastase - care de aceasta data il critica vehement pe liderul PSD si il sustine pe Ion Iliescu. Asadar, apele au inceput sa se limpezeasca in PSD o data cu clarificarea pozitiilor liderilor marcanti ai PSD - cum este cazul lui Miron Mitrea - care au inceput sa se manifeste pro-Iliescu.


"Am autoritatea mea"
"Eu nu sunt omul care sa-mi fac din asta o chestiune de viata", a comentat Iliescu in moment in care a fost intrebat daca a luat vreo decizie asupra candidaturii sale la presedintia PSD. Iliescu a mentionat ca "nu-l intereseaza functiile , onorurile", subliniind ca "are autoritatea si demnitatea sa in partid". "Candidatura ma preocupa mai putin. Sunt preocupat cum va iesi acest partid din deruta", a completat liderul PSD, precizand ca o declaratie oficiala in privinta inscrierii sale in cursa pentru sefia PSD va fi facuta abia luni. El a vorbit si despre posibilitatea ca la sefia PSD sa nu fie un singur om, subliniind ca "nu crede ca PSD se va limita la doi lideri". "Avem o armata de oameni, de lideri, care s-au format in acest doi ani", a punctat liderul partidului. Iliescu a vorbit si despre necesitatea schimbarii statutului partidului, a strategiei parlamentare, a celei teritoriale. El a sustinut reducerea structurii de conducere care, in opinia sa, este foarte stufoasa si greoaie inclusiv la varful formatiunii politice.


"Da, partidul a saracit dupa o campanie costisitoare"
In privinta reuniunii de la Sinaia, Iliescu a invocat pentru schimbarea locatiei, intr-o prima faza, "vremea foarte proasta si trambalarea fara rost a parlamentarilor", ca apoi sa recunoasca ca este mai bine sa nu fie alese "tinuturi exotice". "Este adevarat ca asa am spus. Oricum, oamenii ar fi trebuit sa plateasca din buzunarul lor", a adaugat Iliescu. "Intrebat daca a saracit partidulul, liderul PSD a replicat: "Da, a saracit dupa o campanie costisitoare. Si e bine sa fim mai cumpatati, in general". Imediat, Iliescu a trecut la atacarea Puterii, apreciind drept indecenta dorinta acestora de a deconta de la Parlament deplasarile grupurilor parlamentare ale PNL si PD la Poiana Brasov si Sinaia. "Este o problema de partid. Ca sa pretinzi ca statul sa-ti plateasca deplasarile de placere pe la Poiana sau Sinaia mi se pare indecent", a conchis Iliescu.


Ponta il ataca pe Nastase din toate directiile
Rebelul PSD, Victor Ponta, ataca din nou conducerea partidului. De aceasta data accesul de personalitate al lui Ponta l-a avut drept tinta pe mentorul sau, Adrian Nastase. Ponta a criticat decizia conducerii PSD de a se alia cu PUR, graba cu care partidul s-a grabit sa anunte un potential Guvern cu UDMR, vanatorea la care a participat Nastase, intr-un cuvant, l-a atacat pe acesta din toate directiile.

Potrivit liderului TSD, decizia partidului de a se alia cu PUR in alegerile generale a fost "o greseala" si a fost luata de un grup restrans de doi-trei lideri ai partidului. Pe de alta parte, Ponta a criticat si formarea unui guvern cu UDMR inaintea turului al doilea al alegerilor prezidentiale. "Am platit cu totii pretul lipsei de decizie in momentele importante. Sa nu ne mai plangem acum de mila. Trebuie sa luam masuri pentru ca la viitoarele alegeri, indiferent daca vor fi anticipate sau la termen, sa nu se mai intample asa ceva", a spus Ponta, citat de Mediafax. Ponta a precizat ca o alta greseala a fost si nerespectarea rezultatului alegerilor preliminare din PSD in stabilirea listei de candidati pentru Parlament. Potrivit vicepresedintelui PSD, liderii care au luat toate aceste decizii de capul lor ar fi fost Adrian Nastase, Octav Cozmanca, Dan Nica si Mircea Geoana. Declaratiile lui Ponta au fost facute la Cluj- Napoca unde s-a intalnit cu liderii a 12 organizatii ale TSD din Transilvania. In acest context, faptul ca Ponta ii ataca pe liderii PSD de la centru nu suprinde, avand in vedere faptul ca si cei 14 lideri ai partidului din Transilvania si Banat, reuniti in jurul lui Ioan Rus, au semnalat exact aceleasi greseli ale PSD. In alta ordine de idei, Ponta a stat, s-a gandit si a ajuns la concluzia ca Ion Iliescu nu este tocmai "o eticheta de produs expirat", dupa cum s-a exprimat secretarul executiv al PSD, Vasile Dancu. "Eu personal nu cred ca Ion Iliescu este un produs expirat, insa cred ca alaturi de electoratul traditional care voteaza PSD in special pentru Ion Iliescu, persoane in varsta sau din anumite zone, daca vrem sa castigam urmatoarele alegeri, trebuie sa aducem un nou electorat", a spus Ponta.


Ecologistul ia apararea mistretilor
Referindu-se la partida de vanatoare la care a participat Nastase, Ponta a spus ca momentul ales de liderul PSD pentru a vana a fost unul cat se poate de prost. Si aceasta avand in vedere declaratiile facute de Nastase inaintea turului doi al alegerilor prezidentiale. La acea vreme, liderul PSD anunta solemn ca nu va mai merge la vanatoare. "Eu sunt un adversar hotarat al vanatorii, iar prezenta presedintelui Nastase la acea vanatoare nu se putea sa cada intr-un moment mai prost. Eu nu as fi participat", a adaugat Ponta, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, momentul a afectat negativ atat imaginea PSD, cat si a lui Adrian Nastase, in conditiile in care in PSD este nevoie acum de dezbateri serioase privind reformarea partidului, nu de dezbateri despre participarea lui Adrian Nastase la vanatoare. Victor Ponta, care este si deputat PSD, a mai spus ca ar putea initia un proiect legislativ privind modificarea legii vanatorii.


Liderul TSD se vede secretar general
Pe de alta parte, Ponta a mai venit cu niste idei si in privinta restructurtarii partidului. Liderul TSD a spus ca va sustine la Congresul PSD din 3 aprilie modificarea Statutului partidului in asa fel incat un post de vicepresedinte sa revina, de drept, organizatiei de tineret. Potrivit deputatului PSD, pe tinerii din TSD ii intereseaza sa aiba reprezentare in conducerea partidului, nu "daca Iliescu este mai bun decat Nastase". "Trebuie sa scapam de imaginea de partid corupt, de partid care ii protejeaza pe corupti. Sa avem structuri care sa functioneze si sa promovam figuri noi, proaspete. Trebuie sa venim cu oameni care nu merg dimineata la partid, iar dupa-amiaza la PNA", a mai spus Ponta. Deputatul PSD a adaugat ca va cere sprijinul organizatiilor de tineret ale PSD, dar si "seniorilor", pentru sustinerea candidaturii sale la functia de secretar general al PSD la apropiatul congres al partidului. In aceste conditii, Ponta a anuntat ca va demisiona din functia de presedinte al TSD, indiferent daca va fi sau nu ales secretar general al PSD. Pentru a face acest gest, Ponta a urmat exemplul presedintelui PSD Cluj, Ioan Rus, care a demisionat din functia de ministru in momentul depunerii candidaturii la Primaria Cluj-Napoca.

Carmen EPURAN, Roxana ANDRONIC


(730 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

So pe Nastase! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57083010673523 seconds.