Marți, 19 Iulie 2005 - 09:30 AM Aleg.RO: Senatul se reunește, marți, în sesiune extraordinară

Publicat de: ---

AMOS News Senatorii se reunesc marți, în sesiune extraordinară, pentru a dezbate ordonanțele de urgență depuse de Guvern la Senat, ca primă Cameră sesizată, și a celor primite de la Camera Deputaților, pentru care Senatul are putere decizională. Sesiunea extraordinară a fost convocată de președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, pentru perioada 19-29 iulie, în conformitate cu Constituția României, care prevede că, în termen de cinci zile de la sesizarea unei Camere cu ordonanțe de urgență, aceasta trebuie să se reunească pentru a le dezbate.

Printre proiectele de aprobare a ordonanțelor de urgență cu care a fost sesizat Senatul se numără ordonanța pentru modificarea legii privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, ordonanța pentru completarea legii privind autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție.


(518 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Senatul se reunește, marți, în sesiune extraordinară | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56316995620728 seconds.