Joi, 22 Decembrie 2016 - 06:07 AM Aleg.RO: Liviu Dragnea, ales presedinte al Camerei Deputatilor UPDATE

Publicat de: ---

Antena 3

Liviu Dragnea, presedintele PSD, a fost ales, miercuri, in functia de presedinte al Camerei Deputatilor, cu 216 voturi pentru si 101 impotriva . 

Criteo.DisplayAcceptableAdIfAdblocked({ "zoneid": 526153, "containerid": "crt-526153" });

UPDATE Liviu Dragnea, proaspat ales presedinte al Camerei Deputatilor, a condus prima sedinta a Biroului Permanent al forului din aceasta Legislatura, potrivit news.ro.

In timp ce Liviu Dragnea parcurgea ordinea de zi a sedintei Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, deputatul UDMR Attila Korodi a facut solicitarea ca programul sa fie suplimentat si cu un nou punct, "Diverse", avand in vedere ca sunt cateva probleme tehnice ce trebuie discutate.

Dupa o scurta pauza, Liviu Dragnea a raspuns ironic: "Foarte buna observatie. La toate sedintele punctul Diverse este cel mai important".

Aceasta a fost prima sedinta condusa de Liviu Dragnea. El a propus organizarea, joi, a unei sedinte festive a Camerei Deputatilor, pentru a marca Revolutia.

Liviu Dragnea a fost propus pentru a ocupa aceasta functie de grupul PSD si a fost singurul candidat. Votul a fost secret cu buletine.

Misiunea noului Parlament este de a face ordine in legislatia nationala iar reputatia acestei institutii trebuie refacuta, a declarat, miercuri, in plen, presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea.

"Parlamentul Romaniei este o institutie peste care ultimii ani au asternut o reputatie discutabila. Poate nemeritata, zic unii, dar in acelasi timp este un fapt. E misiunea noastra sa refacem reputatia Parlamentului si nu putem face asta decat colaborand, decat lucrand cu responsabilitate civica si nationala. Cred ca a doua misiune esentiala a actualului Parlament este aceea de a face ordine in legislatia romaneasca. S-au adoptat in decursul anilor prea multe legi care se bat cap in cap, care sunt inadecvate, care incurca societatea si raporturile intre institutii", a sustinut Dragnea.

El a adaugat ca va initia un proces parlamentar prin care, impreuna cu institutiile abilitate, dar in primul rand cu Guvernul, Parlamentul sa faca ordine in legislatie si sa clarifice raporturile dintre institutii.

"Aceasta ordine este una dintre conditiile fundamentale ale aplicarii legii in Romania. Sunt convins ca impreuna putem realiza o adevarata reforma a legislatiei constitutionale, nu avem dreptul sa mai ratam acest proiect. Tine de noi sa restabilim puterea constitutionala a Parlamentului si vreau sa pornim impreuna acest proces. Activitatea de control al institutiilor pe care Parlamentul e abilitat sa o exercite nu trebuie sa mai fie mimata. De asemenea, vreau sa transmit un mesaj foarte puternic — Parlamentul este locul unde se naste legea, dar si locul unde se stopeaza abuzul in aplicarea ei. Anul 2017 si anii care urmeaza nu sunt usori, toti ne-am angajat in aceasta campanie electorala sa producem crestere economica sustinuta si sa aducem bunastare romanilor. E datoria noastra sa facem legi bune si clare, sa-i ajutam pe romani sa creada in Romania", a subliniat presedintele Camerei Deputatilor.

Dragnea a mai declarat ca au intrat in Parlament formatiuni noi, aratand ca este un lucru bun pentru democratie, context in care i-a indemnat pe parlamentari sa lase la o parte conflictele si sa se lupte pentru proiecte mari.

"Este esential ca partidele din Opozitie sa-si poata exprima punctele de vedere cu toata vigoarea. (...) Faptul ca ne gasim astazi aici arata ca oamenii au avut incredere in noi, ca si-au pus sperantele in noi, ca ne-au dat sansa sa facem ce nu s-a facut inca si sa indreptam ceea ce s-a facut stramb. As vrea sa va propun ca de azi sa incercam sa fim nu doar colegi, va invit sa fim parteneri, o echipa care trage in directia binelui public. Nu e cazul sa formam cu totii un partid mare si unic, dimpotriva, e necesar ca fiecare partid sa-si faca auzita vocea si sa lupte pentru ideile in care crede. Ceea ce va cer este sa privim impreuna la proiectele mari, sa lasam la o parte interesele mici atunci cand sunt in discutie interesele tarii. Va invit sa colaboram cu luciditate nationala pentru cauzele mari si sa pastram luptele politice pentru cauzele mici", a mai aratat presedintele PSD.

Liviu Dragnea declarase, miercuri, la Parlament, ca inainte de a lua o decizie ferma privind ocuparea postului de presedinte al Camerei Deputatilor vrea sa isi dea seama care este pozitia care ii va permite sa se asigure ca Parlamentul si Guvernul duc la capat programul de guvernare.

"O sa am o discutie foarte serioasa cu colegii mei, recunosc ca mi s-a facut insistent aceasta propunere de a fi presedintele Camerei Deputatilor. Acum trebuie sa decid eu, probabil ca da. Dar vreau sa ma gandesc foarte serios pentru ca vreau sa imi dau seama care este pozitia din care eu sa ma asigur ca Guvernul si Parlamentul duc la capat un program de guvernare", a afirmat Liviu Dragnea.

Mai multe voci din PSD au afirmat in ultimele zile ca Liviu Dragnea ar trebui sa fie propunerea PSD-ALDE pentru postul de prim ministru, insa miercuri coalitia de Guvernare a mers la Cotroceni cu o alta propunere: Sevil Shhaideh. La finalul intalnirii liderilor PSD si ALDE cu Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a declarat ca desi el ar fi avut dreptul sa ceara functia de premier pentru el, ca lider al PSD, nu o poate face pentru ca "o condamnare nedreapta si o lege profund neconstitutionala" i-au luat aceasta posibilitate.

Intrebat de ce a afirmat ca nu este premier "deocamdata" si daca planuieste, pe viitor, sa devina premier, Dragnea a raspuns: "Votul cetatenilor si sustinerea partidului mi-au pus un baston de premier in rucsac si il tin acolo. De aia am spus. Inca nu-i dau foc. Nu se stie niciodata".


(382 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Antena 3

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Antena 3:

Liviu Dragnea, ales presedinte al Camerei Deputatilor UPDATE | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61504888534546 seconds.