Joi, 07 Iulie 2005 - 07:53 AM Aleg.RO: Pachetul Tariceanu, returnat la Parlament de Curtea Constitutionala

Publicat de: Liliana Nastase

adevarul Curtea Constitutionala a decis ieri: Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei va fi trimisa la Parlament pentru examinare, intrucat exista anumite articole neconstitutionale! Curtea a respins criticile PSD si PPRM de neconstitutionalitate privind abilitatea Guvernului de a-si asuma un pachet de legi. Tot ieri, Curtea Constitutionala a decis ca dispozitiile de lege care au in vedere domeniul proprietatii sunt intemeiate si, deci, au un caracter constitutional. Sesizarea judecatorilor instantei supreme privind neconstitutionalitatea pachetului legislativ catre Curtea Constitutionala a fost partial admisa. Cu toate acestea, intregul pachet legislativ nu poate fi promulgat de presedintele Romaniei, ci trebuie reexaminat in sedinta comuna a celor doua Camere, aflate in prezent in vacanta parlamentara. Curtea Constitutionala a admis ca fiind constitutionala organizarea concursurilor pentru ocuparea functiilor de sefi de Parchete sau instante, dar a respins articolul din lege care prevede incetarea mandatelor in curs. Asadar, sefii de Parchete si instante vor ramane in functie pana la sfarsitul mandatului. Invocand documente internationale, Curtea a respins articolul din lege care prevede pensionarea la 65 de ani. De asemenea, Curtea nu a fost de acord cu intrarea in vigoare a articolului care prevedea ca membrii CSM nu mai pot desfasura activitatea de judecator si procuror si nici cu prevederea conform careia sefii din instante si Parchete si-ar fi incetat mandatul in momentul in care erau alesi in Consiliul Superior al Magistraturii. Asadar, Curtea admite ca orice judecator sau procuror cu functie poate continua sa fie membrii CSM. In ceea ce priveste pensionarea, Curtea Constitutionala nu a fost de acord cu sintagma conform careia judecatorii si procurorii pot beneficia de pensie cumulata "alta decat cea de judecator sau procuror". Totodata, judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti ai instantei supreme pot ramane in functie dupa implinirea varstei de pensionare, intrucat conditionarea iesirii la pensie ar fi in contradictie cu principiul inamovibilitatii, cu documentele internationale, dar si a Constitutiei. Decizia Curtii Constitutionale nu a surprins-o foarte tare pe Monica Macovei, ministrul Justitiei, care a spus ca, din pacate, judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi recuzati. Facand referire ca sesizarile venite din partea PSD, dar si ca majoritatea judecatorilor Curtii sunt numiti chiar de PSD, Monica Macovei a declarat: "E ca si cum un sot ar judeca o sesizare a sotiei". Ministrul Justitiei a sperat ca, in aceasta situatie, judecatorii Curtii Constitutionale se vor abtine si a promis ca, in cel mai scurt timp, se va gandi care va fi pasul ce trebuie facut.

Guvernul va cere sesiune extraordinara
Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, ne-a declarat, aseara, ca Guvernul va analiza in sedinta de astazi situatia rezultata in urma respingerii Legilor justitiei si va cere Parlamentului intrunirea intr-o sesiune extraordinara. "E vorba de doar cateva articole si avem interes ca ele sa fie dezbatute cat mai repede, iar legea sa se aplice", a spus Bogdan Olteanu. Sesiunea extraordinara ar putea fi convocata cel mai devreme saptamana viitoare.


(673 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la Liliana Nastase


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Pachetul Tariceanu, returnat la Parlament de Curtea Constitutionala | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69572496414185 seconds.