Luni, 30 Mai 2016 - 05:12 AM Aleg.RO: Reducerea impozitului la legea darii in plata, doar pentru ?cazuri sociale?

Publicat de: ---

ziarulfinanciar Autor: Iulian Anghel 30 .05.2016

Ministerul Finantelor a admis sa modifice prevederile Codului fiscal in privinta impozitarii tranzactiilor in procesul darii in plata, dar va limita demersul doar la ?cazurile sociale?.

In aceeasi vreme, au inceput sa apara primele cazuri concrete de dupa promulgarea legii, in afara de cele standard in care clientii au chemat bancile in judecata. BCR si-a notificat un client ca este gata sa-i stinga - in baza legii darii in plata - o datorie reziduala de peste 20.000 de euro rezul­tata in urma vanzarii imobilului de catre banca.

Nicio banca nu a anuntat pana acum ca ar fi intreprins vreun demers la Curtea Con­stitutionala pentru con­sta­tarea ne­consti­tutio­na­litatii legii (in special in pri­vinta principiului neretroac­ti­vitatii legilor), cum amenintau inainte de adoptarea celui mai controversat act normativ al acestui an. Pentru ca o banca sa se poata adresa Curtii Constitutionale ea trebuie sa aiba ?calitate procesuala activa?, ceea ce inseamna ca poate face o sesizare privind neconstitutionalitatea legii doar in momentul in care este implicata intr-un proces in punerea in aplicare a darii in plata.

Dupa ce s-a opus public modificarii Codului fiscal in aplicarea darii in plata, ministrul finantelor Anca Dragu a anuntat la finele saptamanii trecute ca guvernul va adopta o ordonanta de urgenta care sa scuteasca ?cazurile sociale? de plata impozitului datorat de debitor in procesul tranzactiei presupuse de transferul proprietatii din posesia lui in cea a bancii. Scutirea nu va fi deci pentru toata lumea, ci se va aplica numai pentru cei care au o singura casa in care locuiesc.

Dragu a acuzat ca legea darii in plata este incompleta, nepre­vazand ce costuri pre­supune trans­ferul de proprietate ? un raspun acid la somatia initiatorului legii, deputatul Daniel Zamfir, care-i ceruse sa modifice Codul astfel incat cei care dau in plata sa fie scutiti de plata impo­zitului pe tran­zactie. Nu-i acoperim ce cei care au facut speculatii imo­biliare, a punctat ministrul.

Ordonanta va intra in discutia guvernului in luna iulie.

Pana atunci au inceput sa apara cazuri concrete de dare in plata. Un avocat a anuntat pe Facebook ca BCR, cea mai mare banca din Romania dupa active, a acceptat sa ajunga la o intelegere cu unul dintre clientii sai.

Potrivit avocatului, banca l-a anuntat pe debitor ca renunta la orice obligatie dupa ce deja ii vanduse imobilul pentru neplata ratelor.

Pe de alta parte, compania poloneza de recuperare creante Kruk a anuntat ca a decis sa suspende actiunile de colectare amiabila pentru cazurile care intrunesc conditiile de aplicare a legii darii in plata.

?Pana in prezent, compania KRUK Romania a primit un numar foarte mic de notificari (cateva cazuri), dar a hotarat sa suspende temporar actiunile de colectare a cazurilor aflate in colectare amiabila care intrunesc conditiile de aplicare a legii darii in plata, fiind consecventa abordarii sale orientata catre client si gasirii celei mai bune solutii de rezolvare a situatiei financiare a clientilor?, a anuntat recuperatorul de creante.

De indata ce cadrul procedural va fi clar definit, compania Kruk Romania isi va adapta activitatile conform acestora, dovedind inca odata ca este o companie decisa sa actioneze conform celor mai bune practici ale industriei de profil, respectand prevederile legislative in vigoare, au mai comentat reprezentantii companiei.


(204 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziarul Financiar

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziarul Financiar:

Reducerea impozitului la legea darii in plata, doar pentru ?cazuri sociale? | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.38710117340088 seconds.