<span itemprop="copyrightHolder provider sourceOrganization" itemscope itemtype="http://schema.org/Organization" itemid="http://www.wall-street.ro"> <meta itemprop="name" content="WallStreet.ro"/> <meta itemprop="url" content="http://www.wall-street.ro"/>

"Prima Casa a generat circa 120-130.000 de tranzactii de la inceputul programului, pe cand numai anul trecut au avut loc circa 750.000 de tranzactii imobiliare in total. Disparitia Prima Casa nu poate sa fie un element definitoriu in Romania", a afirmat joi analistul imobiliar Radu Zilisteanu, intr-o conferinta pe tema relatiei consumatorului de servicii financiare, conform Mediafax. El admite ca programul a reprezentat totusi un element de natura psihologica in perioada de criza, intrucat exista obisnuinta oamenilor de a spune ca preturile pe orice piata se formeaza ca urmare a intalnirii cererii cu oferta.

"Criza a fost una de incredere, in principal, si de aceea recastigarea increderii este foarte importanta", a atras atentia analistul imobiliar. Pe de alta parte, Zilisteanu a criticat parlamentarii pentru ca nu au tinut cont de nicio opinie din partea specialistilor bancari, ci si-au urmat instinctul politic. "Se pare ca parlamentarii nu au vrut sa asculte nicio opinie din randul specialistilor din piata bancara, ci au mers dupa instinctul lor politic", a punctat analistul.

El a subliniat ca aceasta contractie a procesului de creditare care va avea loc pe segmentul imobiliar, cu consecinte de remunerare mai slaba a plasamentelor in banci, va avea efecte tot asupra clientilor, care nu vor mai avea acces facil la produse de creditare. "Probabil ca se va dezvolta un produs de leasing imobiliar, bancile vor pastra proprietatea asupra imobilului pana la finalizarea contractului. Totodata, vom asista, intr-o tara sub-bancarizata, la continuarea dezintermedierii financiare", a atentionat Zilisteanu.