Marți, 02 Februarie 2016 - 05:20 AM Aleg.RO: Legea antifumat a fost publicata in Monitorul Oficial. Cate zile se mai pot bucura fumatorii

Publicat de: ---

Gândul

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea referitoare la interzicerea fumatului in spatiile publice inchise, iar pe 1 februarie legea a fost publicata in Monitorul Oficial . Astfel, fumatorii se mai pot bucura de acest viciu 45 de zile dupa publicarea in Monitorul Oficial.

fumatori

Legea privind modificarea si completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 0072 din 01 Februarie 2016.

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea si completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a anuntat Administratia Prezidentiala.

Urmeaza publicarea legii antifumat in Monitorul Oficial. Abia la 45 de zile dupa publicare, legea intra efectiv in vigoare. Asta inseamna ca inceputul lunii aprilie ar fi data-limita pana la care fumatorii vor mai putea sa-si aprinda tigari in spatiile publice inchise.

Judecatorii CCR au decis, miercuri, in unanimitate, ca legea antifumat este constitutionala, respingand sesizarea formulata de 33 de senatori, care au sustinut ca, prin definirea spatiului public inchis, acest act normativ introduce o forma de discriminare.Conform legii adoptate de Camera Deputatilor, fumatul este interzis in "orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".De asemenea, legea antifumat interzice fumatul in spatiile de la locul de munca si in orice loc de joaca pentru copii, fie ca este spatiu inchis sau in aer liber.

Noua LEGE ANTIFUMAT. Cat te COSTA daca aprinzi TIGARA intr-un loc nepermis. Ce amenzi pot primi firmele

Interdictia se aplica si in mijloacele de transport in comun, in unitatile sanitare, de invatamant, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului, de stat si private.

Fac exceptie celulele pentru detinuti din penitenciarele de maxima siguranta. Totodata, fumatul este permis in camere special amenajate, exclusiv in zona de tranzit a aeroporturilor internationale, cu respectarea urmatoarelor conditii: sa nu fie spatiu de trecere sau de acces in spatii publice inchise, sa fie dotate cu sisteme de ventilatie functionale care sa asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativa, sa fie dotate cu scrumiere si extinctoare si amenajate in conformitate cu prevederile legale in vigoare privind prevenirea si stingerea incendiilor si sa fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: "Camera pentru fumat", "Loc pentru fumat".Legea interzice si comercializarea produselor din tutun in unitatile sanitare si cele de invatamant, de stat si private, precum si vanzarea la bucata a tigaretelor, tigarilor de foi si cigarillos.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de catre persoanele fizice se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de catre persoanele juridice a prevederilor legii se sanctioneaza cu amenda contraventionala de 5.000 lei la prima abatere, cu amenda contraventionala de 10.000 lei si cu sanctiunea complementara de suspendare a activitatii pana la remedierea situatiei care a dus la suspendarea activitatii, la a doua abatere. Savarsirea unei noi contraventii la prevazuta de legea antifumat se sanctioneaza cu amenda contraventionala de 15.000 lei si cu sanctiunea complementara de inchidere a unitatii.Legea antifumat a fost initiata de deputata PSD Aurelia Cristea, care a fost sprijinita de mai multe ONG-uri in promovarea acestui proiect. Cristea a spus ca nu a facut altceva decat sa preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea si sa amendeze legea, in urma un demers de dezbatere publica inspirat din bunele practici ale statelor europene. In prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul in spatiile publice inchise, in mijloacele de transport in comun si la locul de munca.


(126 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Legea antifumat a fost publicata in Monitorul Oficial. Cate zile se mai pot bucura fumatorii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.30410194396973 seconds.