Miercuri, 13 Ianuarie 2016 - 06:10 AM Aleg.RO: 6 mari actori politici care au devenit spectatori

Publicat de: ---

romanialibera

Romania se pregateste sa incheie un ciclu electoral, intrand in ultimul an al mandatului parlamentar 2012-2016 . Fata de inceput, o parte dintre cei care se aflau la masa deciziilor, influentand aliantele politice si majoritatea parlamentara, au parasit politica sau joaca roluri marginale. In unele cazuri au fost dati la o parte de colegii de partid, in altele de catre procurori sau au demisionat in urma  manifestatiilor de strada.

Prabusirea cea mai spectaculoasa este, de departe, cea a lui Victor Ponta, devenit lider al PSD in ianuarie 2010 si premier al Romaniei in mai 2012. Acum, a pierdut ambele functii. Ponta a rezistat ani de zile la putere, in ciuda acuzatiilor de plagiat si a scandalului de la alegerile prezidentiale din 2014, cand numerosi romani din strainatate nu au reusit sa voteze. Inceputul sfarsitului s-a produs in iunie anul trecut, cand procurorii DNA l-au acuzat de spalare de bani si fals in inscrisuri in dosarul \'Turceni-Rovinari\'. Dupa o luna de zile, fostul premier a facut o jumatate de pas inapoi, retragandu-se din fruntea PSD, dar nu si a Guvernului. Insa, planul sau de a o impune pe Rovana Plumb drept presedinte interimar al PSD a esuat, postul fiind ocupat de fostul partener politic al lui Ponta, Liviu Dragnea. In noiembrie, Ponta a fost fortat sa demisioneze si din fruntea Guvernului, in urma manifestatiilor de strada care au urmat dupa tragedia din clubul Colectiv. Demisia a fost anuntata chiar de Liviu Dragnea. Acum, Ponta este simplu deputat PSD si a depus o cerere de infiintare a unei fundatii. Oficial, fundatia se va ocupa de conferinte pe teme de politica externa, dar sustinatorii lui Liviu Dragnea banuiesc ca va fi folosita drept platforma politica.Indiferent ce planuri are Victor Ponta, acestea pot fi date peste cap de o eventuala condamnare in dosarul \'Turceni-Rovinari\'.

Crin Antonescu nu mai ­candideaza

Ca simplu parlamentar, fara nicio functie, Victor Ponta este acum in aceeasi situatie cu fostul sau partener din fruntea USL, Crin Antonescu, ramas simplu senator. Prabusirea politica a lui Crin Antonescu, fost presedinte al PNL (2009-2014) si  presedinte interimar al Romaniei (10 iulie -31 august 2012),  a inceput tocmai in urma conflictelor cu Victor Ponta. Acestea au aparut pe fondul informatiilor neoficiale ca PSD nu il va sustine pe Crin Antonescu pentru postul de presedinte al Romaniei, in ciuda intelegerii dintre cele doua partide in acest sens. La sfarsitul anului 2013, USL s-a confruntat cu un scandal major, dupa ce Parlamentul a modificat Codul Penal, Antonescu si Ponta acuzandu-se reciproc, in public, de minciuna. La inceputul anului 2014, Antonescu a incercat sa il aduca in Guvern pe prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, pe functia de ministru de Interne si totodata vicepremier. In urma refuzului lui Ponta si al PSD de a-l numi vicepremier pe Iohannis, liberalii au iesit de la guvernare, in februarie 2014, si USL s-a destramat.

Dupa cateva luni, Antonescu s-a retras din fruntea PNL, ca urmare a rezultatului slab de la europarlamentare, sefia PNL fiind preluata de Klaus Iohannis. Dupa ce mai multi lideri ai partidului, in frunte cu Ludovic Orban si Teodor Atanasiu, au reclamat scaderea sa in sondaje, Antonescu a anuntat ca se retrage si din cursa pentru Cotroceni. A revenit, ulterior, anuntand ca vrea sa candideze pentru ­Cotroceni, dar in vara anului 2014 PNL l-a preferat pe Klaus Iohannis, mai bine plasat in sondaje si considerat mai dezirabil pentru electoratul PDL, partid cu care liberalii parafasera o alianta, urmata de o fuziune. De atunci, Antonescu a dezmintit toate zvonurile privind o eventuala revenire, anuntand ca dupa sfarsitul mandatului de senator se va retrage din politica si nu va mai candida pentru nicio functie.

Dan Voiculescu, la inchisoare

A disparut din prim-planul vietii politice si un alt fondator al USL, fostul presedinte de onoare al PC, Dan Voiculescu. Acesta a patronat doua suspendari ale lui Traian Basescu, in 2007 si 2012, dar a facut jocuri si in interiorul USL, incepand mandatul ca aliat al PNL, dar trecand, ulterior, in barca PSD. A parasit scena politica in urma unei decizii a justitiei, pronuntata dupa mai multe amanari. La sfar?itul anului 2008, Voiculescu a fost trimis in judecata, fiind acuzat de utilizarea, in 2003, a influen?ei sale, in calitate de lider al unui partid aflat la guvernare, pentru achizi?ionarea de catre Grivco a pachetului majoritar de ac?iuni al Institutului de Cercetari Alimentare. In data de 8 august 2014, Curtea de Apel Bucure?ti  l-a condamnat la zece ani de inchisoare.

Cresterea si descresterea lui Gabriel Oprea

Soarta lui Ponta si Antonescu ar putea fi impartasita in curand si de un alt lider al fostei USL, Gabriel Oprea. Liderul UNPR se afla pe val in vara anului trecut, fiind vicepremier si ministru de Interne. A fost premier interimar in timp ce Victor Ponta a plecat in Turcia pentru operatie, iar liberalii ii faceau curte pentru schimbarea majoritatii parlamentare. In aceste conditii, aparusera informatii neoficiale potrivit carora Gabriel Oprea ar putea deveni viitorul premier al Romaniei. Strategia lui Oprea, de a asigura ani de zile majoritatea parlamentara fie pentru PDL, fie pentru PSD, prin racolarea de parlamentari de la alte partide, parea sa dea roade. Prabusirea lui Oprea a fost provocata de moartea unui politist, Bogdan Gigina, care deschidea coloana oficiala a vicepremierului. Scandalul a fost declansat de faptul ca, initial, Ministerul de Interne a ascuns informatia, iar vicepremierul nu a lamurit daca era sau nu in misiune oficiala, adica daca avea dreptul sa beneficieze de coloana oficiala.

Acum, Oprea este izolat pe scena politica si singura speranta de a intra in viitorul Parlament este o alianta cu PSD. Semnarea unui protocol PSD-UNPR a fost amanata, de mai multe ori, in ultimele sase luni de zile. Initial, amanarea s-a produs din cauza pretentiilor ridicate ale UNPR, acum are la baza ezitarile PSD de a se mai alia cu partidul lui Gabriel Oprea.

Elena Udrea, autosuspendata

Alti lideri politici cu influenta ­si-au pierdut chiar libertatea, prin pedepse temporare sau chiar definitive. Elena Udrea a fost, ani de zile, unul din numele grele ale politicii romanesti, fiind asociata cu fostul presedinte Traian Basescu, caruia i-a datorat ascensiunea politica. In Guvernul Boc, Udrea a condus unul dintre cele mai importante ministere, cel al Dezvoltarii Regionale si Turismului. Din 2014 a preluat conducerea PMP, fiind si candidatul la presedintie al acestei formatiuni. La inceputul lui 2015 a inceput prabusirea, dupa ce procurorii au trimis Parlamentului nu mai putin de sase cereri – trei de urmarire penala si trei de arestare – in dosarele \'Gala Bute\' si Microsoft. Dupa aprobarea Parlamentului, judecatorii au plasat-o in arest preventiv ?i, ulterior, sub control judiciar. In aceste conditii, a fost nevoita sa se autosuspende din PMP, dar si-a pastrat locul in Parlament. La finalul anului, Camera Deputatilor a respins o noua cerere a DNA pe numele sau.

Prabusire senzationala

O alta cadere spectaculoasa a fost aceea a patronului OTV, Dan Diaconescu. Cu un mesaj anti-sistem, partidul pe care l-a infiintat, PP-DD, condus oficial de Simona Man,  a devenit a treia forta politica la alegerile din 2012, dupa USL si ARD, obtinand 68 de parlamentari. In aceste conditii, Diaconescu s-a visat un arbitru al scenei politice, apogeul fiind inregistrat in iunie 2014, cand PP-DD a semnat un protocol de colaborare cu PSD, in cautare de sprijin parlamentar dupa ruperea USL. Visurile lui Diaconescu s-au prabusit, din cauza problemelor de natura penala. In 4 martie 2015, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat condamnarea lui Dan Diaconescu la cinci ani ?i ?ase luni de inchisoare cu executare pentru santaj, decizia fiind definitiva.  

Efecte diferite asupra apropiatilor

Prabusirea unor lideri politici a atras, in unele cazuri, si caderea unor colaboratori apropiati, care influentau luarea deciziilor,  dar altii au supravietuit celor care i-au sustinut. Astfel, infrangerea lui Victor Ponta in alegerile prezidentiale din 2014 a atras si retragerea din PSD a lui Sebastian Ghita, unul dintre apropiatii premierului. La fel ca Victor Ponta, deputatul si patronul de televiziune are acum probleme in justitie, fiind acuzat de trafic de influen?a, spalare de bani, coruperea alegatorilor.  Si pentru fostul ministru al Transporturilor, Dan Sova, prietenia cu Victor Ponta s-a dovedit multa vreme utila. Cata vreme Ponta a fost lider PSD si premier, majoritatea parlamentara l-a scapat pe Sova de arestare. Dupa ce sefia PSD a fost preluata de Liviu Dragnea, senatorii au votat ridicarea imunitatii lui Dan Sova, arestat preventiv in dosarul \'Turceni-Rovinari\'. In schimb, socrul lui Victor Ponta, Ilie Sarbu,  considerat un fel de lider din umbra al PSD, a fost tras pe dreapta intr-o maniera eleganta, fiind repartizat, cu acceptul lui Liviu Dragnea,  intr-un post bine platit la Curtea Conturi. Pe de alta parte, colaboratorii de incredere ai lui Crin Antonescu, Dan Mihalache si Eduard Hellvig, au reusit sa aiba o relatie buna si cu noul lider al PNL, Klaus Iohannis.  Dupa ce acesta a devenit presedintele Romaniei, Mihalache a ajuns  sef al Cancelariei Prezidentiale, iar Hellvig director al SRI. S-a retras recent din politica Daniel Chitoiu (ALDE), lasat de Antonescu presedinte interimar al PNL, in perioada cand seful plin al PNL a fost presedinte interimar al Romaniei. 

Reduceri la carti, Descopera noua ta aventura comenteaza sau vezi comentarii /* (c)


(203 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

6 mari actori politici care au devenit spectatori | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61141896247864 seconds.