Marți, 29 Decembrie 2015 - 06:28 AM Aleg.RO: Reactia TVR la propunerea de eliminare a taxei TV

Publicat de: ---

Gândul --> Tweet 0 Comenteaza 0 Email Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla Aboneaza-te

Un grup de 14 deputati si senatori PSD a depus o propunere legislativa de modificare a Legii 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune prin care se elimina obligativitatea achitarii taxei radio-TV .

Initiatorii propun abrogarea textelor din lege care prevad obligativitatea achitarii acestui tip de taxe, "masura asteptata cu interes nu doar de cei cu venituri scazute, dar, in special de cei care vad in taxa radio-TV o masura inechitabila fiind obligati sa achite un serviciu care nu le satisface exigentele si care, conform Constitutiei, reprezinta un drept ce nu poate fi transformat intr-o obligatie".

"Televiziunea Romana respecta dreptul la opinie si la initiativa legislativa. Ne revine obligatia de a reaminti ca in ultimii ani au existat mai multe propuneri legislative de modificare a art. 40 din Legea nr. 41/1994 care vizau eliminarea taxei TV. Pe rand, parlamentari din mai multe partide politice - PSD, PC, PPDD - au depus astfel de proiecte, respinse in cele din urma de Parlamentul Romaniei", se arata intr-un comunicat remis MEDIAFAX de Televiziunea Romana.

Potrivit sursei citate, in prezent, televiziunea publica abia supravietuieste incasand o taxa TV in cuantum de 4 lei/ familie/ lunar, adica sub un euro pe luna (10,5 euro/an). "Pentru comparatie, in Macedonia, taxa TV este de 26 euro/an, in Muntenegru, de 42 euro/an, in Polonia, de 50 euro/an, in Slovacia, de 56 euro/an, in Marea Britanie, de 176 euro/an, Germania, 216 euro/an", spun reprezentantii TVR.

Taxa TV este principala sursa de finantare a televiziunii publice, veniturile din publicitate fiind afectate de o serie de restrictii legislative, iar cele de la bugetul de stat mergand in proportie de aproximativ 90% catre Societatea Nationala de Radiocomunicatii, informeaza TVR.

Potrivit sursei citate, actualul management al televiziunii publice intentioneaza sa lanseze, in luna ianuarie, o campanie de informare a publicului in privinta finantarii TVR, inclusiv a incasarilor din taxa TV si a modului in care aceasta este utilizata pentru productii si achizitii TV.

"TVR a prezentat la Parlament - comisiilor de cultura, juridice, buget finante etc. - cateva propuneri de modificare a Legii nr. 41/1994 si va comunica Guvernului punctul de vedere oficial in termenul solicitat", mai spun reprezentantii TVR.

Potrivit propunerii parlamentarilor PSD, art. 40 din Legea 41/1994 se modifica, dupa cum urmeaza: "veniturile proprii ale Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune provin, dupa caz, din donatii si sponsorizari, sume incasate din publicitate, sume incasate din realizarea obiectivului de activitate si alte venituri si incasari realizate potrivit legii". Celelalte alineate ale articolului 40 care prevad obligatia achitarii taxei de catre posesorii de receptoare radio si TV sunt abrogate.

Odata cu abrogarea prevederilor invocate, propunerea include si abrogarea HG 977/203 si HG 978/2003 care se refera la colectarea taxei prin intermediul furnizorului de energie electrica, atat pentru personae fizice, cat si juridice.

Autorii initiativei spun ca, in forma actuala, legea este "neconstitutionala, injusta si discriminatorie atat pentru beneficiari, cat si pentru operatorii privati, incalca alte legi in vigoare printre care Legea 296/2004 privind Codul Consumului in care este specificat faptul ca este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea unui alt produs sau serviciu".

"Propunerea legislativa permite si da dreptul cetateanului sa isi aleaga liber sursa de informare fara a fi obligat sa achite taxa chiar daca beneficiarul nu a incheiat un contract cu un operator de cablu-TV. Utilizarea unui aparat TV cu o antena simpla de camera nu permite receptionarea tuturor canalelor SRTV, ci doar a posturilor TVR 1 si TVR 2. Este inechitabil ca persoana ce poate beneficia doar partial de serviciile SRTV sa achite aceeasi taxa cu cei care pot beneficia de emisia tuturor canalelor. Dreptul la informare al cetatenilor nu poate fi transformat intr-o obligatie", se arata in expunerea de motive.

In acelasi timp, dispare si obligativitatea de a achita taxa atat ca persoana fizica, cat si ca persoana juridica separat, in situatia in care persoana fizica este unic asociat intr-o societate comerciala care are sediul la aceeasi adresa cu domiciliul acestuia.

Initiativa a fost depusa la Camera Deputatilor pe 21 decembrie, se afla in consultare publica, iar Senatul este camera decizionala.

Propunerea vine in contextul in care conducerea interimara a TVR a transmis mai multe scrisori Parlamentului in care avertizeaza asupra situatiei de blocaj financiar a postului public de televiziune, directorul general interimar Irina Radu cerand majorarea taxei, ca parte a planului de redresare a televiziunii.

Intrebata, in intalnirea din 25 noiembrie, cu cat ar trebui sa creasca taxa TV, Irina Radu a afirmat ca ar exista imbunatatiri, chiar daca "taxa ar creste cu foarte putin". Directorul TVR a spus ca televiziunea publica va cere cresterea taxei TV, adaugand ca trebuie sa se decida daca Romania are sau nu nevoie de o televiziune publica.

"Societatea Romana de Televiziune se afla foarte aproape de momentul imposibilitatii de a functiona. Am anuntat acest lucru marti, 10 noiembrie 2015, in cadrul audierii la care am fost invitata in fata Comisiei de Cultura, Arte, mijloace de informare in masa a Camerei Deputatilor. Scopul respectivei audieri nu a fost insa situatia financiara a SRTv si din acest motiv nu am insistat pe acest subiect", spunea, pe de alta parte, Irina Radu, intr-o scrisoare trimisa pe 16 noiembrie, Camerei Deputatilor.

Aceasta mentioneaza ca proiectia financiara pana la sfarsitul anului se prezinta astfel: "30 noiembrie 2015: deficit 5.500.000 lei" si "31 decembrie 2015: deficit 19.177.000 lei".

Citeste si TVR ar putea sa NU transmita Euro 2016, la care participa si Romania Citeste si Dat afara pe vremea lui Stelian Tanase, Claudiu Lucaci a revenit la conducerea Stirilor TVR Citeste si Lovitura pentru TVR: Lucaci a castigat procesul si poate reveni la sefia Stirilor SRTv


(288 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Reactia TVR la propunerea de eliminare a taxei TV | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.30361914634705 seconds.