Joi, 10 Decembrie 2015 - 05:27 AM Aleg.RO: Radu Mazare, trimis in judecata

Publicat de: ---

Bursa      *  DNA: "Pana in prezent Primaria municipiului Constanta nu a comunicat daca doreste sa se constituie parte civila"
       Procurorii DNA au dispus ieri trimiterea in judecata, sub control judiciar, a primarului municipiului Constanta, Radu Mazare, sub aspectul savarsirii infractiunilor de luare de mita, abuz in serviciu si conflict de interese in forma continuata . Alaturi de el, au mai fost trimisi in instanta omul de afaceri Sorin Strutinsky, sub aspectul savarsirii a trei infractiuni de complicitate la luare de mita, Martin Eduard Stelian, asociat al SC POLARIS M HOLDING, deputat in Parlamentul Romaniei, sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, POLARIS M HOLDING SRL, sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, Marius Stan, viceprimar al municipiului Constanta si alti functionari din cadrul Primariei Constanta, sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu.
     In rechizitoriul intocmit, procurorii spun ca in perioada 2006-2009, Mazare Radu Stefan, beneficiind de ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a solicitat suma totala de peste 2.000.000 euro si a primit circa 1.000.000 euro si 2.472.303,8 lei de la reprezentantii a doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism necesare dezvoltarii unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intentionau sa le dezvolte in Constanta.
     Sumele de bani au fost transferate, potrivit DNA, sub forma unor contracte de publicitate fictive incheiate de reprezentantii societatilor respective cu o firma controlata de inculpatul Mazare Radu Stefan atat direct, cat si prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. DNA arata: "Acesta din urma a transmis solicitarea inculpatului Mazare Radu Stefan catre reprezentantii societatilor respective si a semnat contractele fictive de publicitate incheiate intre acestea si firma pe care o administra, contracte in baza carora au fost ulterior primite sumele de bani".
     In perioada 2008-2014, Radu Mazare, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, a primit de la POLARIS M HOLDING SRL, al carei asociat si administrator in fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, spun procurorii DNA, pentru ca a asigurat acesteia castigarea unei licitatii organizate de Primaria Constanta pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orasului. DNA mai arata: "In anul 2008, intre POLARIS M HOLDING SRL si institutia publica condusa de inculpatul Mazare Radu Stefan a fost incheiat un contract avand ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioada de 25 de ani si un act aditional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorata nejustificat cu 10 milioane de lei. Si in acest caz, mita a fost primita intr-o maniera identica, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive incheiate intre POLARIS M HOLDING SRL si aceeasi firma controlata de inculpatii Mazare Radu Stefan si Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totala achitata in baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei. Ca urmare a incheierii acestui contract a fost produs Primariei Constanta un prejudiciu in suma de 200.213.248, 91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, suma care constituie in acelasi timp un folos necuvenit obtinut de societatea comerciala beneficiara a contractului".
     Procurorii sunt de parere ca, din analiza procedurii de achizitie care a precedat semnarea contractului, au rezultat o serie de incalcari ale legislatiei aplicabile, imputabile inculpatului Mazare Radu Stefan, referitoare, printre altele, la impunerea conditiei ca ofertantii sa prezinte fizic dotarea minimala de utilaje si echipamente in orice locatie de pe teritoriul municipiului Constanta, in perioada desfasurarii procedurii, utilajele si echipamentele urmand a fi prezentate, stationate, pe toata perioada mentionata, sub sanctiunea descalificarii ofertantilor; modul de estimare a valorii contractului; alegerea modalitatii de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanta prin gestiune delegata; inexistenta numarului minim de oferte care pana in luna februarie 2008 impuneau un minim de 2 oferte, iar din luna februarie 2008 era prevazut un numar de minim 3 participanti, tariful de salubritate.
     In perioada noiembrie 2006 - 2013, inculpatul Mazare Radu Stefan, in calitate de primar al municipiului Constanta, a participat, potrivit DNA, la incheierea a 12 contracte intre Primarie si o societate controlata de el si de inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, in valoare totala de peste 6 milioane lei. "Aceste lucruri au fost posibile in conditiile in care inculpatul Mazare Radu Stefan a beneficiat de foloase de la aceasta firma, constand in promovarea imaginii si a intereselor sale electorale", mai sustin procurorii.
     Pana in prezent Primaria municipiului Constanta nu a comunicat daca doreste sa se constituie parte civila.
     In cauza, procurorii au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile ce apartin inculpatilor.   


(232 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Bursa

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Bursa:

Radu Mazare, trimis in judecata | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60630512237549 seconds.