Miercuri, 26 August 2015 - 06:41 AM Aleg.RO: Syriza pregateste un program paralel celui semnat cu UE: Scopul este de a compensa efectele negative ale austeritatii

Publicat de: ---

Gândul Syriza, partidul stangii radicale al lui Alexis Tsipras, este pe cale sa pregateasca un program ”paralel” celui semnat recent cu UE pentru "a compensa efectele negative ale masurilor de austeritate", potrivit purtatoarei de cuvant a guvernului, Olga Gerovasili, relateaza AFP, noteaza Agerpres . Programul va fi anuntat la momentul lansarii oficiale a campaniei electorale, a mai precizat aceasta."Prin acest acord (cu Uniunea Europeana) avem obligatii pe care le vom indeplini, dar avem de asemenea si un program paralel care vizeaza sa compenseze efectele negative (ale austeritatii) asupra celor mai defavorizati", a spus purtatoarea de cuvant.Ea a indicat ca acest program "paralel nu va compromite" punerea in aplicare a noului plan de salvare convenit recent intre Atena si UE, care prevede un imprumut de 86 de miliarde de dolari pentru Grecia, in schimbul unor noi masuri de austeritate.O reuniune a deputatilor, membrilor consiliilor municipale si ai comitetului central al Syriza este prevazuta pentru acest weekend in vederea finalizarii programului si mobilizarii partidul, conform secretariatului politic.Dupa ce a pierdut majoritatea parlamentara cu ocazia adoptarii noului acord controversat cu UE, premierul Alexis Tsipras a decis sa demisioneze si sa recurga la alegeri anticipate, sperand sa-si refaca majoritatea. Decizia a afectat insa unitatea in grupul parlamentar: cel putin 25 din cei 149 de deputati ai partidului au decis sa creeze un nou partid opus austeritatii, Unitatea Populara, sub conducerea euroscepticului Panagiotis Lafazanis. Totodata, unii deputati ai Syriza au indicat ca nu vor mai candida din nou la alegerile anticipate.


(733 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Syriza pregateste un program paralel celui semnat cu UE: Scopul este de a compensa efectele negative ale austeritatii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.55175495147705 seconds.