Joi, 30 Aprilie 2015 - 05:22 AM Aleg.RO: Winkler: Romania beneficiaza de o majorare de la 1,5 la 31,8 milioane euro pentru ocuparea profesionala a tinerilor

Publicat de: ---

romanialibera

Parlamentul European a aprobat, miercuri, majorarea cu un miliard de euro a programelor pentru ocuparea profesionala a tinerilor, iar pentru Romania acest lucru insemna cresterea alocarilor aferente Initiativei privind ocuparea fortei de munca in randul tinerilor in 2015 de la 1,5 milioane de euro la 31,8 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX .

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a salutat, miercuri, rapiditatea cu care Comisia pentru ocuparea fortei de munca si afaceri sociale a Parlamentului European (PE) a reusit sa transmita plenului raportul cu privire la majorarea pre-finantarii programelor pentru ocuparea fortei de munca in randul tinerilor.

"Am votat Raportul referitor la propunerea de regulament al PE privind Fondul social european in ceea ce priveste o majorare a sumei pre-finantarii initiale acordate programelor operationale sprijinite de Initiativa privind ocuparea fortei de munca in randul tinerilor. Salut determinarea raportorului pentru a obtine un parcurs rapid in PE al propunerii Comisiei Europene care a decis deblocarea unui miliard de euro pentru a stimula statele membre sa lanseze proiectele de care au nevoie in vederea ocuparii tinerilor someri", a explicat Winkler votul acordat acestui raport in sedinta plenara de miercuri, de la Strasbourg.

In opinia deputatului european, decizia Comisiei de a debloca suma de un miliard de euro si rapiditatea cu care aceasta a fost adoptata de catre PE este binevenita pentru ca programele destinate tinerilor aflati in cautarea unui loc de munca au acum nevoie de bani.

Winkler considera ca este foarte important faptul ca astfel se majoreaza si finantarile care vin sa sprijine infiintarea de noi firme, deoarece spiritul antreprenorial al tinerilor din Romania trebuie incurajat.

Conform acestuia, programele care pot fi finantate la nivelul statelor membre si, in primul rand, Garantia pentru Tineret asigura reducerea decalajului dintre nevoile reale ale pietei muncii si competentele si calificarile de care dispun tinerii in cautarea unui loc de munca.

"Majorarea de un miliard de euro se traduce in ceea ce priveste Romania printr-o majorare, in acest an, de la 1,5 milioane euro la 31,8 milioane euro a alocarilor aferente Initiativei privind ocuparea fortei de munca in randul tinerilor", a mai adaugat parlamentarul european.

Romania este unul dintre cele 20 de state membre beneficiare de alocatii in cadrul acestei initiative in anul 2015.

Principalele masuri ce vor fi finantate in tara noastra prin aceasta initiativa includ, potrivit europarlamentarului, orientare si consiliere profesionala, training vocational, asistenta personalizata pentru cautarea unui loc de munca, stagii de ucenicie si sprijin pentru infiintarea de firme noi.


(302 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Winkler: Romania beneficiaza de o majorare de la 1,5 la 31,8 milioane euro pentru ocuparea profesionala a tinerilor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.36492013931274 seconds.