Miercuri, 29 Aprilie 2015 - 05:23 AM Aleg.RO: Sechestru pe o parte din averea lui Ghita si Hertanu

Publicat de: ---

Cotidianul

Procurorii DNA au pus sechestru pe averea lui Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta .

De asemenea, Sebastian Ghita s-a prezentat marti dimineata la sediul DNA din Ploiesti pentru a i se aduce la cunostinta ca o parte din averea sa va fi pusa sub sechestru, potrivit realitatea.net.

La iesirea din sediul DNA Ploiesti, deputatul a declarat ca nu se considera vinovat de faptele pentru care este cercetat in dosarul lui Iulian Hertanu, el punctand ca l-a cunoscut pe cumnatul premierului dupa ce acesta a obtinut contractul pe fonduri UE de la Comarnic.

''Nu ma consider vinovat si acest lucru il poate stabili doar un judecator. (...) La momentul in care acesti domni, din aceasta societate (SC Grossman — n.r.), au obtinut contractul, eu nu-i cunosteam. (...) Pe Hertanu l-am cunoscut la un an sau un an si ceva, dupa ce a obtinut acest contract in Prahova'', a precizat Ghita.

Întrebat despre o eventuala demisie din Parlament, el a aratat ca, daca vreun judecator ii va stabili o vinovatie, atunci va lua in calcul si o astfel de masura.

Ghita a afirmat ca procurorii DNA au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor sale imobile si asupra conturilor bancare pana la concurenta sumei de aproximativ 2 milioane euro, cat este prejudiciul in dosarul lui Hertanu.

Întrebat daca sechestrul este pus si pe imobile, si pe conturi bancare, Ghita a raspuns: "Si, si. Si pe imobile si pe sume"

La intrebarea daca e vorba de intreaga avere, Sebastian Ghita a precizat: "Nu, este o suma ce vizeaza prejudiciul din dosar, nu o stiu astazi".

"E vorba despre cele 10 milioane de care s-a vorbit initial?", au insistat ziaristii: "Înteleg ca prejudiciul este undeva la 2 milioane de euro”, a raspuns Ghita.

Iulian Hertanu, cumnatul lui Victor Ponta, a fost eliberat din arestul preventiv in urma cu aproape o saptamana. Iulian Hertanu a fost plasat in arest la domiciliu dupa ce Înalta Curte de Casatie si Justitie i-a admis contestatia fata de prelungirea masurii arestului preventiv cu 30 de zile in dosarul de fraudare a fondurilor europene in legatura cu lucrarile de extindere a canalizarii in orasul Comarnic.


(265 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Sechestru pe o parte din averea lui Ghita si Hertanu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57829904556274 seconds.