Miercuri, 25 Februarie 2015 - 05:33 AM Aleg.RO: De ce le trebuie parlamentarilor vot secret?

Publicat de: ---

romanialibera

Votul secret a fost inventat pentru a proteja votantul de eventualele repercusiuni pe care le-ar putea suferi din partea detinatorilor puterii . De exemplu, unui cetatean dintr-o comuna s-ar putea sa nu-i fie bine daca primarul care castiga alegerile nu e cel pe care l-a votat el, in cazul unui vot exprimat deschis. La fel, in cazul unui referendum initiat de catre o autoritate publica, probabil ca un vot deschis ar inhiba voturile negative.

Numai pe vremea lui Ceausescu s-a organizat un \'referendum\' la care cetateanul isi exprima optiunea depunandu-si semnatura in una din cele doua coloane (\'Da\' si \'Nu\') ale unui tabel. Pentru maximizarea responsabilitatii, votul se petrecea la locul de munca, sub atenta supraveghere a secretarului de partid.

La fel se intampla cand trebuia ales \'democratic\' cate un sef de organizatie (partid, sindicat, UTC, asociatii ale studentilor). Atunci, nominalizarile veneau intotdeauna de sus, iar votul se facea prin ridicare de mana. Pentru rigoare, trebuie sa amintesc ca uneori, in organizatii \'gresite\' cum era Facultatea de Filosofie, candidatii \'de incredere\' mai picau la vot. Culmea scandalului, acolo a fost posibil, prin '77, ca sanctiunea cu exmatricularea unei studente, vinovata de crima de a fi fost gasita, la un control, intr-un camin de baieti, sa pice la vot. Spre disperarea trimisului de la \'centru\' (in speta, Antonie Iorgovan, pe atunci presedinte al UASCR din Universitatea Bucuresti), care ameninta cu desfiintarea organizatiei.

In asemenea contexte, votul secret functioneaza, desigur, ca un garant al democratiei. Nu-i acelasi lucru cand cel care voteaza este un parlamentar. In primul rand, pentru ca asupra lui nu prea are cine sa faca presiuni. Si, chiar daca este supus unor presiuni, fisa postului ii cere sa nu tina seama de ele. Nu intamplator, Constitutia prevede ca \'orice mandat imperativ este nul\'. Si-apoi, parlamentarul se bucura de tot felul de privilegii (vreti sa le insir?; nu o fac, pentru ca ne vom enerva si mai tare). In schimbul lor, ar trebui macar sa aiba suficienta barbatie incat sa nu se teama de urmarile votului sau. Daca nu e in stare sa-si exprime deschis optiunea, sa-si aleaga orice alta meserie, caci nu a fost facut parlamentar cu forta.

In Parlamentul Romaniei, votul secret se practica ori de cate ori la mijloc e o persoana (fie ca e numita intr-o functie, fie ca i se ridica imunitatea), dar si in alte situatii cu implicatii de maxima importanta (investirea Guvernului, motiunile simple si de cenzura), precum si in comisii – in situatii nespecificate de regulament. In spatele votului secret se petrec de fapt o serie de magarii finalizate prin aruncarea vinii de la un partid la altul (cum s-a petrecut in cazul ridicarii imunita?ii senatorului Vosganian, in care nu vom putea sti cine s-a opus exercitarii actului de justitie) sau sunt ascunse trocuri murdare intre partide.

In opinia mea, posibilitatea ca deputatii si senatorii sa-si exercite mandatul prin vot secret incalca dreptul alegatorului la libera informare si, in ultima instanta, chiar dreptul acestuia de a vota (Curtea Constitutionala a stabilit, atunci cand a invalidat scrutinul simultan pentru alegerile parlamentare si cele locale, ca punerea alegatorului in imposibilitatea de a se informa asupra candidatilor constituie o impiedicare a exercitarii votului). Eu, ca alegator, am dreptul sa stiu ce decizii sustine sau nu deputatul sau senatorul care se zice ca ma reprezinta in Parlament. In functie de asta, il voi mai vota (sau nu) in cunostinta de cauza data viitoare cand se va prezenta in fata electoratului.

Procedura votului secret in Parlament nu decurge din vreo prevedere constitutionala. Ea a fost lega­lizata prin regulamentele celor doua ­Camere si supusa doar votului parlamentarilor, carora se pare ca le repugna ideea de a da socoteala in fata electoratului. Avand in vedere ca, dupa cum am aratat, prevederea afecteaza unele drepturi cetatenesti, mi s-ar parea legitim ca si ei, alegatorii, sa fie intrebati daca sunt sau nu de acord cu ea. Eventual, prin referendum.

Mircea Kivu este sociolog.

70% Reducere la peste 500 de modele pentru barbati, copii si femei! comenteaza sau vezi comentarii /* (c)


(257 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

De ce le trebuie parlamentarilor vot secret? | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66584801673889 seconds.