Luni, 19 Ianuarie 2015 - 05:53 AM Aleg.RO: Electorata, solutia de avarie pentru “victimele” francului elvetian

Publicat de: ---

Puterea taguri: finante, credit, valcov, franc, elvetian, bnr

Dupa ce francul elvetian a atins, la sfarsitul saptamanii trecute, cea mai mare valoare din istorie, de 4,4228 lei, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Finante, Darius Valcov, sa discute cu oficialii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) pentru a gasi o solutie pentru romanii care au credite in franci . In ultimii ani, ratele acestora s-au dublat. La randul lor, reprezentantii BNR spun ca nu au cum sa intervina, solutiile putand fi gasite doar prin negocieri intre banci si clientii lor.

Ministrul Finantelor afirma ca o solutie pentru persoanele care au credite in franci ar fi extinderea prevederilor ordonantei din 2014 privind restructurarea imprumuturilor, denumita atunci "Electorata", act normativ care nu a atras pana acum interesul bancilor si al debitorilor. Dupa intalnirea cu oficialii BNR de la banca centrala, ce a avut loc vineri seara, Valcov a precizat ca sunt 75.412 de persoane fizice care au credite in franci elvetieni, iar 95% din imprumuturi sunt concentrate la sase banci.

Potrivit lui Valcov, discutiile privind identificarea de solutii dupa cresterea brusca a francului elvetian vor continua in zilele urmatoare. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Finantelor sa discute cu oficialii Bancii Nationale a Romaniei despre situatia creata prin cresterea brusca a francului elvetian in raport cu euro si leu.

"Romanii cu credite pot apela la rescadentare. Ordonanta este in vigoare, trebuie doar aplicata de banci. Electorata poate fi numita acum «Scaderata». Putem discuta de la caz la caz cu fiecare banca. Impunerea prin lege a unui curs arbitrar pentru francul elvetian prezinta doua riscuri. Unele banci pot intra in faliment si nu stim cat de atractiva ar fi o economie in care statul intervine astfel. Astazi, conform plafonului de rescadentare, 51% dintre cei cu credite in franci se incadreaza. Daca s-ar ridica plafonul, ar fi peste 80%", a spus ministrul Finantelor.

Daianu (BNR): Restructurarea creditelor, o posibilitate

La randul sau, Daniel Daianu, membru in Consiliul de Administratie al BNR spune ca o posibila solutie pentru clientii cu credite in franci elvetieni este restructurarea datoriei la banci.

"Pentru unele persoane care au venituri modeste, venituri sub modeste, situatia poate sa devina extraordinar de delicata si aici as vrea sa subliniez doua principii care pot sa devina si reguli in a incerca sa surmontezi o situatie si care implica toate partile implicate. Un principiu ar fi faptul ca are sens sa procedezi la o restructurare, deci sa se practice o restructurare. Nimeni nu are de castigat, nici bancile nu au de castigat, dimpotriva, daca un numar insemnat de cetateni, de firme, nu-si pot onora datoriile, nu pot sa plateasca. Iar restructurarea ar trebui sa fie facilitata acum, cand dobanzile sunt mici. Ar avea de castigat si cei care au luat credite, este mai bine sa se restructureze o datorie atunci cand dobanzile sunt mici, decat atunci cand dobanzile sunt mari. Peste tot in lume trebuie sa se procedeze la asa ceva. Deci bancile in primul rand ar trebui sa fie interesate. Tot astfel si cetatenii sa incerce sa-si restructureze datoriile", a afirmat Daianu, la RFI.

Dan Suciu, purtator de cuvant BNR, mentioneaza ca Banca Nationala nu poate interveni pe curs, pentru ca nu ea stabileste cursul valutar leu-franc elvetian. El a explicat ca BNR nu poate sa ceara rambursarea ratelor la banci la un curs fix sau plafonarea cursului de schimb si ca doar bancile comerciale pot face asta. Suciu a mai spus ca banca centrala este preocupata de aceasta "situatie delicata", iar solutia pe care BNR a incurajat-o de multa vreme ar fi conversia in lei a creditelor.

Principiul “electoratei”

Guvernul a aprobat in vara anului trecut o ordonanta de urgenta pentru restructurarea creditelor care acorda persoanelor fizice o reducere fiscala daca acestea beneficiaza de scaderea dobanzii de catre banca cu pana la 35% pentru o perioada de doi ani. Una dintre conditii este ca venitul persoanelor care solicita restructurarea sa nu depaseasca 2.200 lei brut pe luna. Deducerea fiscala din venitul lunar impozabil a fost stabilita la 900 de lei si se aplica dupa perioada de doi ani de restructurare a creditului.

Ordonanta s-a dovedit insa neatractiva atat pentru banci, cat si pentru clienti, astfel ca, potrivit unor surse din sistemul bancar, pana la inceputul acestui an nu au fost inregistrate restructurari de credite pe baza actului normativ.

Cursul francului elvetian anuntat de BNR a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, si a atins un nou maxim, in timp ce euro a urcat de la 4,5034 lei la 4,5095 lei, iar dolarul a atins si el un nou maxim, de 3,8863 lei. Referinta francului elvetian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, cand a crescut cu 15,7%, in timp ce in piata interbancara a trecut de 5 lei la cotatiile raportate la euro, dupa ce decizia Bancii Elvetiei de a renunta la plafonul de 1,2 franci/euro impus in 2011 a determinat o apreciere masiva a monedei elvetiene pe pietele externe.

Comisia de buget, convocata

Deputatul social-democrat Ana Birchall solicita convocarea Comisiei pentru buget-finante a Camerei Deputatilor pentru sustinerea solutiilor propuse de ministrul Finantelor, Darius Valcov, in urma discutiilor cu reprezentantii BNR si pentru promovarea altor masuri legislative pentru ajutorarea celor afectati de fluctuatiile cursului de schimb al francului elvetian.in opinia sa, este imperativ ca toate partile implicate sa se aseze la aceeasi masa pentru gasirea de solutii echilibrate care pot fi puse in practica. "Amendarea OUG nr. 46/ 2014 privind re-scadentarea creditelor prin majorarea plafonului de la 2.200 lei brut la 2.500 lei net este un prim pas pentru ajutorarea a peste 80% dintre cei care au credite in franci elvetieni", a declarat deputatul PSD Ana Birchall.


(143 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Puterea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Puterea:

Electorata, solutia de avarie pentru “victimele” francului elvetian | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.52788496017456 seconds.