Marți, 06 Ianuarie 2015 - 05:48 AM Aleg.RO: Panica: Ar putea avea loc o retragere masiva de bani

Publicat de: ---

Money.ro

„Guvernul german considera cvasiinevitabila o iesire a Greciei din zona euro daca seful opozitiei Alexis Tsipras, de la stanga radicala Syriza, care va conduce guvernul dupa alegerile legislative din 25 ianuarie, abandoneaza linia rigorii bugetare si nu mai ramburseaza datoriile tarii”, scria sambata pe site-ul sau de Internet saptamanalul Der Spiegel, citand „surse apropiate guvernului german” .

 

Potrivit presei germane, cancelarul si ministrul sau de finante Wolfgang Schauble, ambii conservatori CDU, incearca sa faca presiuni asupra alegatorilor greci si asupra lui Tsipras insusi. Totodata, demersul este controversat inclusiv in cadrul coalitiei sale guvernamentale, social-democratii, dar si conservatorii exprimandu-si public dezaprobarea.

 

Interpelati de AFP, cancelarul si ministrul german al finantelor nu au dorit nici sa confirme, nici sa dezminta informatiile din Spiegel.

 

„Grecia si-a indeplinit obligatiile in trecut. Guvernul german porneste de la principiul ca Grecia va continua in viitor sa-si indeplineasca obligatiile fata de troica” creditorilor sai: Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana, Fondul Monetar International, a declarat un purtator de cuvant al guvernului.

 

„Nu exista o schimbare de orientare”, a insistat el.

 

Un inalt responsabil al CDU, Christian Baumler, a avertizat duminica: 'In caz de iesire din zona euro, datoriile Greciei nu vor mai putea fi rambursate si Germania va purta o parte semnificativa din povara”.

 

„Cu acest scenariu al amenintarii, guvernul se amesteca indirect in campania electorala elena. Este extrem de riscant si este o eroare”, comenta duminica si cotidianul Die Welt, apropiat conservatorilor.

 

„Aceasta amenintare este susceptibila sa intareasca si mai mult nemultumirea in Grecia fata de Germania si sa-l ajute astfel pe Alexis Tsipras in campania sa. Aceasta ar putea, de asemenea, sa alimenteze instabilitatea in Grecia si chiar sa duca la o miscare de panica insotita de navala spre ghiseele bancilor pentru retragerea depunerilor, continua Die Welt.

 

In teorie, niciun mecanism nu prevede iesirea unei tari din zona euro. Dar la Berlin se imagineaza ca, daca Grecia nu si-ar indeplini angajamentele, BCE ar putea sa restranga posibilitatile de refinantare a bancilor grecesti pana pe punctul de a constrange Atena sa reintroduca drahma.

 

Social-democratii SPD, membri ai „marii coalitii” aflate la putere la Berlin, au contestat public demersul atribuit Angelei Merkel.

 

Astfel, potrivit vicepresedintelui grupului SPD in Bundestag, conservatorii au fost la originea acestei „scurgeri de informatii. O schimbare de linie a guvernului? Mai degraba o grava eroare a CDU”, a comentat el pe contul sau Twitter.

 

Secretarul de stat social-democrat al afacerilor europene, Michael Roth, s-a distantat si el de aceasta luare de pozitie. „Grecia este membra a zonei euro. Si acolo si trebuie sa ramana”, a afirmat el pe contul sau Twitter.

 

Stanga radicala germana – opozitia - a deschis imediat focul asupra cancelarului. „Cu acest tip de santaj public se doreste destabilizarea Greciei inaintea alegerilor”, a estimat presedintele partidului de stanga Die Linke, Bernd Riexinger.

 

„Noile ipoteze asupra zonei euro sunt o imixtiune periculoasa si iresponsabila in libertatea de vot in Grecia. Astfel se alimenteaza nationalismul”, a intarit purtatorul de cuvant al deputatilor ecologisti - Verzii in Parlamentul European, Sven Giegold, tot pe Twitter.

 

Parlamentul grec si-a anuntat miercuri dizolvarea si a confirmat organizarea in 25 ianuarie a alegerilor legislative anticipate pentru care stanga radicala, Syriza, este considerata favorita, potrivit sondajelor.

 

O astfel de victorie a Syrizei ar marca amorsarea unei schimbari necesare in Europa care ar antrena in special Spania si Irlanda pe aceeasi cale, a pronosticat sambata seful sau, Alexis Tsipras, adversar al politicilor de austeritate impuse Greciei de creditorii ei.


(300 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Money.ro

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Money.ro:

Panica: Ar putea avea loc o retragere masiva de bani | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.